Web Analytics

articol scris vineri, 28 ianuarie 2022

Amenzi pentru nereguli silvice în Argeș

lemne

În ziua de 27 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Silvic din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul forestier, ocazie cu care au verificat două societăți comerciale, cu sediul în localitatea Bughea de Sus.

În urma verificărilor, la una dintre societăți, s-au constatat diferențe dintre stocul scriptic și cel faptic, rezultând că societatea deținea cantitatea totală de 2.53 mc lemn de foc, de esență rășinoase, fără documente legale.

În urma abaterii constatate, societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos, fără proveniență justificată legal, a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.

De asemenea, la a doua societate verificată, s-au constatat diferențe dintre stocul scriptic și cel faptic, rezultând că societatea a expediat cantitatea de 0,43 mc cherestea rășinoase și 0,11 mc lemn de foc rășinoase, fără documente legale.

În urma abaterii constatate, societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos, expediat fără documente legale de proveniență și transport, a fost confiscat valoric.

Citește și Pompierii argeșeni au gestionat 42 de misiuni pe raza județului în ultimele 24 de ore

De asemenea, în ziua de 27 ianuarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat doi bărbați, de 39 și de 38 de ani, ambii din Călinești, care transportau, cu atelaje, pe raza localității de domiciliu, cantitatea totală de 2,4 mc de material lemnos, fără documente legale de proveniență sau însoțire a transportului.

În urma celor constatate, cei în cauză au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Topoloveni.

Distribuie!

0 Comentarii

Bacău. Șase persoane au achiziţionat autoturisme de lux cu euro falşi. Ce a urmat după

Luni, 9 noiembrie 2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a transmis într-un comunicat de presă că șase persoane au […] Citește!

Milostenia, mărturie a credinței exprimate prin fapte în Parohia Frătici-Vârsești

Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în cadrul Parohiei Frătici-Vârșești, preotul paroh Constantin Ghețea, s-a implicat […] Citește!

binoclu_de_vanatoare_cum_alegi_mrirea_i_obiectivul_potrivit_pentru_teren

Binoclu de vânătoare: cum alegi mărirea și obiectivul potrivit pentru teren

La vânătoare, fiecare detaliu contează. O mișcare discretă la marginea pădurii, silueta unui animal pe o creastă sau schimbarea luminii […] Citește!

Argeș.Trei incendii în ultimele zile din cauza coșurilor de fum necurățate

Potrivit ISU Argeș, în weekend-ul recent încheiat, pe 7 și 8 noiembrie 2026, pompierii argeșeni au fost solicitați de trei […] Citește!

Se întrerupe apa la Pitești. Zonele afectate

Începând de miercuri, 11 noiembrie 2026, de la ora 02:00 și până joi, 12 noiembrie, ora 02:00, Societatea Apă Canal […] Citește!

Traficul la Podul Viilor, dirijat și de Poliția Locală Pitești

Zona Podul Viilor din Pitești a fost și este una dintre cele mai importante ramificații rutiere ale municipiului, cu fluxuri […] Citește!

Argeș. Urși văzuți în Câmpulung, Lerești și alte zone ale județului. Au fost trimise mesaje RO-Alert

Luni, 9 noiembrie 2026, a fost semnalată prezența unui urs în municipiul Câmpulung, dar și în zonele din apropierea orașului, […] Citește!

A murit Florian Lungu, una dintre personalitățile jazzului românesc. Muzicianul avea 83 de ani

Muzicianul Florian Lungu a murit luni, 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani, potrivit Radio România Cultural. Cunoscut […] Citește!

Caz macabru în Caraș-Severin. Tânăr de 21 de ani, ucis de tatăl său vitreg. Mama victimei a ajuns la spital

În dimineața zilei de luni, 9 noiembrie 2026, un tânăr de 21 de ani din orașul Oțelu Roșu a murit, […] Citește!

Trei persoane rănite în urma unui accident rutier în Piatra-Neamț

Luni, 9 noiembrie 2026, un accident rutier s-a produs pe DN2 E85, în localitatea Săbăoani, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii […] Citește!

Argeș. Expoziția de artă „Clipa de pace”, la Muzeul Golești

Miercuri, 11 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, are loc vernisajul expoziției „Clipa de pace” a pictorului Ion Mieiță, în […] Citește!

Invitație la teatru în Mioveni. „Prostia omenească”, la Centrul Cultural

Marți, 10 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, are loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni spectacolul „Prostia […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete