Polițiștii locali din Pitești desfășoară zilnic acțiuni de verificare a clădirilor, atât în urma sesizărilor primite de la cetățeni, cât și prin autosesizare. De la începutul acestei săptămâni au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, valoarea totală a amenzilor depășind suma de 20.000 lei.
Conform Legii nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai în baza unei autorizații de construire sau desființare, emisă în condițiile legii, cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate de administrația publică locală.
Poliția anunță că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare și face apel către cetățeni să respecte toate normele privind executarea lucrărilor de construcții, precum și reglementările referitoare la amplasarea afișelor, bannerelor.
Citește și Pitești. Programul de colectare a deșeurilor în perioada Sărbătorilor Pascale!
0 Comentarii