Joi, 21 septembrie, la Centrul Cultural Pitești, în cadrul proiectului ”Ferestre culturale”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, a fost prezent, ca invitat special, Excelența Sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Arabe Egipt, Moayad Fathallah Mohamed Eldalie, tematica evenimentului fiind ”Egiptul magic”.
Prezentarea susținută de către distinsul invitat a avut o audiență numeroasă, evenimentul bucurându-se de participarea reprezentanților administrației locale și județene, dar și de cei ai lumii culturale și educaționale piteștene: profesori, muzeologi, scriitori, oameni de artă. Toți cei prezenți au primit informații valoroase despre istoria, civilizația și cultura egipteană, precum și despre rolul important pe care acestea le-au avut în evoluția zonei și a lumii: Egiptul este considerat prima țară organizată din antichitate și unul dintre leagănele civilizației, astăzi fiind descris drept un „muzeu în aer liber”, prin bogăția sa arheologică și geografică. Progresul economic și social al țării, bazat pe deschiderea către noile tehnologii puse în slujba eficienței și a sustenabilității, a fost, de asemenea, menționat, dezvăluind oportunitățile numeroase oferite de Egiptul modern.
Citește și Programul echipelor de juniori ale FC Argeș în perioada 23-24 septembrie
Discursurile și dezbaterea ulterioare prelegerii au evidențiat vechimea și rezistența, în timp, a relațiilor bilaterale foarte bune dintre țara noastră și Egipt, bazate pe respect reciproc și colaborare, cele două popoare împărtășind aceeași prețuire a valorilor naționale, dar și trăsături comune, din perspectivă istorică și nu numai. Întâlnirea dintre oficialitățile autorităților locale și județene și ambasadorul Egiptului, prilejuită de proiectul „Ferestre culturale”, a pus în lumină dorința reciprocă de a extinde cooperarea dintre comunitățile românești și cele egiptene, atât în plan cultural, cât și prin noi schimburi de experiență în domeniul economic sau administrativ.
0 Comentarii