Vineri, 14 iulie, cel de-al doilea contingent format din 40 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din estul Atenei – potrivit unui comunicat de presă remis de ISU Argeș.
Citește și: ITM Argeș, controale în domeniul construcțiilor. 46 de amenzi în trei luni
Primul contingent, format tot din 40 de pompieri, se va întoarce în țară după ce va preda colegilor din cel de-al doilea schimb cele opt autospeciale dislocate pe teritoriul elen (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, o cisternă, o autospecială de stingere de capacitate mare de 10.000 litri, un microbuz, două autospeciale de primă intervenție și comandă), astfel încât să fie asigurată continuitatea acțiunilor în cazul producerii unor situații care necesită intervenția.
În ultimele 15 zile, cei 40 de pompieri aflați în Grecia s-au familiarizat cu terenul și condițiile specifice intervențiilor, efectuând patrule în zonele cu risc de incendiu.
„Suntem bucuroși să anunțăm că, datorită colaborării strânse cu autoritățile elene, în perioada misiunii noastre de sprijin nu au fost înregistrate incendii de amploare în zonele din estul Atenei. Aceasta demonstrează competența și eficiența programului de prepoziționare de a preveni și gestiona situațiile de urgență, asigurând siguranța comunităților.
Suntem mândri de profesionalismul și dedicarea pompierilor noștri care au participat la această misiune. Ei au reprezentat cu demnitate țara noastră și au demonstrat solidaritatea și sprijinul nostru față de autoritățile elene” – se mai arată în comunicatul de presă al ISU.
0 Comentarii