Web Analytics
scris joi, 24.11.2022

Alina Gorghiu: „Trebuie să ne ridicăm la standardele internaţionale şi atunci când vine vorba de egalitatea economică de gen”

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a afirmat, miercuri, că existenţa mai multor femei pe piaţa muncii, prin bugetare de gen, ar conduce la creştere economică, iar Guvernul trebuie să prioritizeze politicile care sprijină femeile în câmpul muncii.

Alina Gorghiu: „Trebuie să ne ridicăm la standardele internaţionale şi atunci când vine vorba de egalitatea economică de gen”

„Auzim, zilele acestea în spaţiul public, vorbindu-se, în principal, despre creşterea pensiilor şi a salariului minim, despre criza energetică şi cum afectează aceasta consumatorii casnici, despre creşterea preţurilor de consum pentru populaţie. Dar, se discută mai puţin despre mediul de afaceri, despre faptul că, abia ieşită din criza sanitară, economia traversează o perioadă de creştere a inflaţiei, cu dobânzi şi costuri de producţie în creştere, despre criza de forţă de muncă, despre modul în care companiile sunt afectate de criza energetică. Se vorbeşte prea puţin despre dificultăţile prin care treceţi dumneavoastră şi tot puţin se vorbeşte, din păcate, despre performanţele dumneavoastră, deşi ele sunt esenţiale pentru evoluţia economiei naţionale”, a spus Gorghiu, la Gala „Topul Naţional al Firmelor”, citată de Agerpres.

Citește și: Alina Gorghiu: „PNL vrea o indexare nediferențiată a pensiilor”

Potrivit senatorului liberal, pentru a adera la OCDE, România trebuie să îndeplinească standardele internaţionale şi în ceea ce priveşte egalitatea economică de gen.

„Am primit recent vestea ridicării MCV, parcurgem acum paşii necesari pentru aderarea la OCDE şi mergem şi către Schengen. Dar, pentru OCDE, trebuie să ne ridicăm la standardele internaţionale şi atunci când vine vorba de egalitatea economică de gen. Ca şi noi, multe state OCDE se confruntă cu o scădere a forţei de muncă, un rezultat al îmbătrânirii populaţiei şi ratei scăzute de fertilitate. Soluţia este simplă: mai multe femei pe piaţa muncii prin bugetare de gen. Asta înseamnă o creştere cu 5,7% a PIB per capita şi de 6% a productivităţii companiilor în majoritatea statelor OCDE. Reducerea inegalităţii economice de gen în România nu se va realiza automat. Trebuie acţionat pe mai multe fronturi. Pe de o parte, firmele trebuie să ia măsuri, dar şi Guvernul trebuie să prioritizeze politicile care sprijină femeile în câmpul muncii”, a adăugat Alina Gorghiu, conform Agerpres.

Ea consideră că nu este întâmplător faptul că Guvernul Ciucă a lansat, în acest an, programul de finanţare nerambursabilă pentru femei antreprenor, ce se va desfăşura pe durata a cinci ani, cu un buget total de un miliard de lei. Se estimează că vor fi ajutate 5.000 de femei antreprenor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...