Web Analytics
scris joi, 27.06.2024

Alina Gorghiu, reacţie fermă după declaraţiile controversate ale ÎPS Teodosie: „Pentru mine, pentru Ministerul Justiţiei, combaterea violenţei este o prioritate”

Ministra Justiției și președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, a criticat recentele declarații controversate ale Arhiepiscopului Tomisului.

Alina Gorghiu, reacţie fermă după declaraţiile controversate ale ÎPS Teodosie: „Pentru mine, pentru Ministerul Justiţiei, combaterea violenţei este o prioritate”

O femeie a povestit la un post de radio că este abuzată psihologic de către soț, iar ÎPS Teodosie i-a răspuns că trebuie să îşi poarte crucea, fiindcă a primit „taina cununiei”: „trebuie să-ţi duci crucea, să te rogi să suplinească Dumnezeu această lipsă de empatie, pentru că ai un legământ. Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu”. Ministra a catalogat spusele arhiepiscopului drept un derapaj inacceptabil, în contextul creșterii numărului de cazuri de violență domestică în 2024, și a enumerat mai multe acțiuni întreprinse de Ministerul Justiției pentru a sprijini victimele.
„Sfaturile ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soțul o abuzează psihologic, reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect și de empatie pentru victimele violenței de orice tip, dar mai ales domestice. Realitatea înfricoșătoare este următoarea: potrivit unui comunicat al Poliției Române din această duminică, în primele 5 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 49.014 cazuri de violență domestică. În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 4.996 de ordine de protecție. Numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut în 2024 față de anul trecut.

Pentru mine, pentru Ministerul Justiției, combaterea violenței este o prioritate. Acesta este motivul pentru care am venit cu inițiativa Ordinului de protecție extins (care va intra în vigoare la finalul lunii august) sau cu voucherele acordate rapid, în limita a 16.500 lei, pentru nevoile imediate ale victimelor infracțiunilor. Dar cum putem mediatiza mai bine toate aceste inițiative concrete dacă persoane publice cu credibilitate în ochii românilor bagatelizează violența domestică? Cum putem fi credibili când aceleași persoane publice insinuează că femeile «trebuie să își ducă crucea» alături de un abuzator și să îndure o căsnice cu abuzuri?
Este rușinos că o persoană publică cu credibilitate pentru enoriașii români face astfel de afirmații, iar acest derapaj inacceptabil nu trebuie trecut sub tăcere”
, a declarat Alina Gorghiu. Arhiepiscopia Tomisului a precizat ulterior că Teodosie a oferit o soluţie strict duhovnicească, în armonie cu învățătura religioasă, iar aprecierea unui abuz sau a unei violenţe o face legea statului, prin organele abilitate.
M.S.

Citește și România va avea 8 centre de dezintoxicare și recuperare a dependenților de droguri. Legea a fost adoptată

Citește și Cetățenia română devine mai greu de obținut. Apare cardul de cetățenie

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită