Web Analytics
scris luni, 05.07.2021

Alina Gorghiu: Inspectorul şcolar general al judeţului Argeş trebuie demis de urgenţă pentru că a dus politicul în şcoală ca să asigure victoria unui lider

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a afirmat că inspectorul şcolar general al judeţului Argeş trebuie demis de urgenţă pentru că a dus politicul în şcoală şi elevii în politică ca să fie asigurată victoria la alegerile interne ale partidului a unui anume lider la PNL Piteşti. „Inspectorul şcolar general «a înscris elevi de liceu în partid, deşi conform convocatorului, drept de vot au doar membri cotizanţi până la 31 decembrie»”, a adăugat ea.

Alina Gorghiu: Inspectorul şcolar general al judeţului Argeş trebuie demis de urgenţă pentru că a dus politicul în şcoală ca să asigure victoria unui lider

CITESTE SI Scor strâns: Tofan l-a învins pe Coteț și e noul președinte al PNL Pitești

„Inspectorul şcolar general al judeţului Argeş trebuie demis de urgenţă pentru că a dus politicul în şcoală şi elevii în politică, uzând de poziţia sa! Singura politică pe care trebuia să o facă era cea a educaţiei! Sper că situaţia de la Argeş este unică la nivel naţional şi va fi rapid soluţionată. Când interesele politice surclasează atribuţiile unei funcţii publice, când un inspector şcolar general obligă profesorii să voteze în funcţie de simpatiile sale şi când elevii devin în mâna sa masă de manevră, soluţia este una singură: demiterea. Presa locală argeşeană semnala, la sfârşitul săptămânii trecute, o situaţie revoltătoare. Pentru a asigura victoria unui anume lider la PNL Piteşti, inspectorul şcolar general «a înscris elevi de liceu în partid, deşi conform convocatorului, drept de vot au doar membri cotizanţi până la 31 decembrie». Acuzaţia de falsificare a convocatorului este gravă, însă atunci când elevii devin instrumente în bătăliile politice interne, cu sprijin de la şefa liberală a învăţământului argeşean, se impun măsuri radicale de urgenţă”, a scris Alina Gorghiu, luni pe Facebook.

 

CITESTE SI Scandal și circ la alegerile de la PNL Pitesti. Taberele Coteț și Tofan se acuză una pe alta ca fură alegerile

Aceasta a adăugat că este necesară demiterea inspectorului şcolar general, în lipsa unei demisii de onoare a acestuia.   „Pentru a ieşi din această criză de încredere, în lipsa demisiei de onoare, demiterea inspectorului şcolar general este necesară. În consecinţă, solicit ministrului Educaţiei să o demită de urgenţă pe doamna Elena Liliana Murguleţ de la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, pentru ca astfel de practici să nu devină regulă. Cât despre procesul de alegeri interne al PNL, el trebuie să fie supus doar regulilor democraţiei. Dacă la Argeş este un lider judeţean care doreşte un nou mandat, pentru el trebuie să vorbească rezultatele organizaţiei sub conducerea sa, nu inspectorii şcolari şi alţii care ocupă funcţii publice beneficiind de susţinerea sa. Şi exclus categoric elevii din jocurile de culise ale politicii făcute pe persoană fizică!”, a conchis Alina Gorghiu.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Vot pe banii câmpulungenilor

Ultima întrunire a consilierilor locali din Câmpulung care își încheie mandatul în această săptămână a avut loc cu ocazia unei ședințe extraordinare...

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...