Președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, a avut o activitate rodnică în primele șase luni din mandatul său de deputat. Despre inițiativele legislative la care a lucrat și pe care le-a promovat în această perioadă, dar și despre proiectele susținute îm județul său, Argeș, d-na Gorghiu a facut precizări într-o postare pe pagina de Facebook.
Citește și: Liberalii asmut câinii pe Lasconi! Ei susţin că se vor sifona bani publici pentru un serviciu gratuit
„6 luni pline ca deputat de Argeș. Vrei să știi ce am făcut concret în tot acest timp? Am inițiat, susținut și promovat inițiative legislative bune pentru tine, pentru noi toți:
- Scutirea de plata taxelor judiciare de timbru pentru victimele violenței domestice;
- Tot în domeniul violenței domestice – majorarea cu jumătate a pedepsei pentru persoana care încalcă ordinul de protecție în mod repetat;
- Incriminarea prezenței substanțelor psihoactive în sânge, în timpul conducerii unui autovehicul;
- Combaterea și prevenirea antisemitismului – clarificarea juridică a săvârșirii unor fapte din spectrul xenofob, inclusiv în zona online;
- Majoratul digital – conturi pe platforme doar cu acordul părinților pentru minorii sub 16 ani;
- Extinderea gratuității vaccinării anti-HPV până la 26 de ani – a devenit Legea nr. 100/2025;
- Extinderea programului masa caldă în școli;
- Simplificarea acordării indemnizației de hrană și a voucherelor pentru profesori direct în salariul de bază;
- Carduri de energie pentru familiile vulnerabile;
Și nu sunt toate. Tot ca parlamentar, am susținut prioritățile de securitate națională ale României în contextul importanței strategice a Mării Negre și am pledat pentru sporirea cooperării aliate pe flancul estic și întărirea apărării colective NATO, la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO de la Dayton (Ohio, SUA).
Sunt cu voi în online, aproape zi de zi, încercând să pun pe tapet subiecte sensibile și complicate: traficul de droguri, discursul instigator la ură, violența în familie și femicidul.
Ca deputat de Argeș cred că sunt importante temele care țin de județul meu:
- Cel mai mare proiect de investiții din județ – peste un miliard de lei pentru apă curată și rețele moderne – prin Programul Dezvoltare Durabilă derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene;
- Construirea unor centrale fotovoltaice în comunele Vedea, Poienarii de Muscel, Albeștii de Muscel – proiectele finanțate cu fonduri europene și derulate de Ministerul Energiei;
Pentru a fi aproape de comunitate și a discuta cu argeșenii despre probleme care dor și unde putem identifica soluții, avem deschise pentru audiențe sediile PNL Argeș din Pitești (str. Negru Vodă nr. 30A) și din Curtea de Argeș (str. Negru Vodă nr. 75).
Împreună chiar putem să fim o voce!
Scrie-mi și aici ce proiecte de lege îți dorești în următoarea sesiune parlamentară” – a anunțat președinta PNL Argeș, deputata Alina Gorghiu.
0 Comentarii