# Convorbiri neconvenţionale cu doctorul Tiberiu Stănescu

# Suntem goliţi de viaţă, domnule doctor? Trăim doar pe jumătate, pe sfert, pe treimi, pe procente? Ne târâm epuizaţi prin lume, umbre trecătoare? Care ne este starea de sănătate?
– Ceea ce contează este conţinutul vieţii, temperatura şi viteza cu care ne circulă sângele prin vasele sanguine. În copilărie învăţăm greşind, acumulăm cunoştinţe, ne adaptăm greutăţilor, făceam experimentări diverse, spontan, fără alegere, ne adăpăm curajul cu temeri repetate, visele ne erau  bântuite deopotrivă de zmei, dinozauri, animale de pradă, dar şi de îngeri , zâne şi feţi frumoşi şi nu ne gândeam la moarte. La maturitate, lupta cu  viaţa trebuie s-o începem recunoscându-ne slăbiciunile, alegându-ne ţinte la care putem ajunge, mergând cu faţa înainte. Viaţa ne este dată s-o trăim, fără jumătăţi de măsură, cu demnitate şi încredere în semeni, chiar dacă deseori înotăm într-o lume dominată de frică, agresivitate, ură şi impostură.

# Unde stă moartea la pândă? În ouă? În fructe? În apă? În atmosferă? În ignoranţă ? În sărăcie?
– Astăzi moartea stă la pândă permanent în preajma noastră. Tragedia vieţii nu este moartea, ci sentimemtele care mor înlăuntrul nostru în timp ce trăim. Aerul ce ne înconjoară şi pe care suntem obligaţi să-l respirăm, soarele care ne-a dat viaţă, nu mai sunt prietenii noştri. Şi se întâmplă  acestea numai din cauza noastră. Poluarea atmosferei creşte agresiv, ecranul protectiv de ozon din jurul pământului a fost subţiat ameninţător de emanaţiile de gaze ale industriei performante. Imbecilitatea marilor lumii care se întâlnesc la G-uri şi-a pierdut busola şi viaţa pe pământ se îndreaptă vertiginos spre moarte. Alimentele şi apa pe care o bem nu mai sunt cele ale copilăriei noastre. Modificările climatice au generat noi specii de dăunatori pentru toată vegetaţia, apa potabilă nu mai există nicăieri. Celularul a înlocuit cărţile de lectură , manualele de matematică şi gramatică. Ignoranţa se lăfăie la toate vârstele şi în toate domeniile, nimic nu se mai desfasoară după o logică riguroasă.
# Ce le-ar trebui medicilor ca să fie mulţumiţi că şi-au facut datoria?
– Nimic mai mult decât RESPECT, condiţii civilizate de muncă în unităţile sanitare, promovare în funcţii prin concursuri adevărate la nivel naţional (ca pe  vremea comuniştilor!!), salarii decente, diferenţiate de gradul de pregătire şi calitatea prestaţiei medicale, sistarea judecării ”mall praxis-ului la televizor”.
# Condiţii precare? Salarii prea mici? Exodul, o soluţie?
– Referindu-ne la unităţile sanitare de stat, condiţia esenţială de desfăşurare normală a activităţilor ar fi o alocare bugetară corectă , nesubstanţială. Există de câţiva ani în ţară, în câteva mari oraşe, unităţi spitaliceşti moderne private, comparabile ca dotare, funcţionalitate şi eficienţă cu cele din Vestul Europei. Posibil şi prioritar ar fi ca măcar în spitalele judeţene, sau demult promisele spitale regionale, să existe condiţii de muncă şi dotări similare cu cele din sistemul sanitar privat performant. În ceea ce priveşte salarizarea, să ştiţi că în toate ţările europene civilizate, salariile medicilor specialişti sunt mai mari decât ale magistraţilor şi funcţionarilor din aparatul de stat. Şi dacă medicii au condiţii de muncă civilizate, salarii pe măsura pregătirii şi calităţii muncii lor (medicul  adevărat este student toată viaţa), nu au motive să plece din ţară. Pentru medicii familişti se  mai pune şi problema viitorului copiilor lor. Momentan cred că exodul medicilor se practică în primul rând pentru o altă viaţă (acum şi în viitorul unei generaţii), oferită acolo,  încă din primii ani de şcoală.