Web Analytics
scris joi, 29.10.2020

Alexandru Zamfirescu, veteranul de război îmbărbătat de mareşalul Ion Antonescu

Alexandru Zamfirescu s-a născut la 23 iulie 1912 în Piteşti și a fost condus pe ultimul drum pe 20 septembrie 2020. A făcut parte din Regimentul I Vânători din Piteşti şi a luptat în Divizia 3, condusă de generalul Ilie Şteflea. Alexandru Zamfirescu a fost cel mai în vârstă veteran de război din Argeş care a luptat în linia întâi, fiind îmbărbătat, la un moment dat, chiar de mareşalul Antonescu. Acesta a încetat din viață la venerabila vârstă de 108 ani.

Alexandru Zamfirescu, veteranul de război îmbărbătat de mareşalul Ion Antonescu

Mărturii de pe front: „Şi acum am în faţa ochilor ţeasta decapitată, cu limba în gură bălăncănindu-se…”

”Eram în Rusia, pe frontul de la Răsărit… Aveam 28 de ani, se petrecea asta prin anul 1942… Divizia noastră era poziţionată într-o vâlcea. Deasupra noastră, trei avioane ruseşti de vânătoare ne mitraliau şi aruncau spre noi proiectile. În momentul în care a explodat un obuz, la nici o jumătate de metru distanţă de mine, eu m-am aruncat într-o mâncătură de pământ. Malul s-a surpat peste mine şi m-a îngropat de viu. Nu m-am asfixiat, fiindcă m-au tras iute afară camarazii. Atunci am realizat că există Dumnezeu! Altădată, ne-am pregătit mitralierele pentru contraaviaţie, adică le-am fixat în poziţie de tragere într-o groapă făcută în pământ, ca un fel de mormânt. Neîncepând atacul, i-am zis sergentului Udroiu că mă reped cu calul până în sat, ca să fac rost de-ale gurii. Zis şi făcut. O rusoaică păzea un cârd de gâşte. «Iau şi eu o gâscă, ţi-o plătesc, i-am zis femeii». «Îţi dau gâscă, dar îmi aduci un koni» (adică un cal), mi-a răspuns ea. Cum nu puteam să-i dau armăsaru’ meu, am mers iute-n câmp şi am găsit un bidiviu rătăcit. L-am luat de hăţuri şi l-am mânat în sat. I-am dat calul rusoaicei. Muierea a fost atât de mulţumită, încât a pregătit pasărea şi mi-a dat pe deasupra şi un bidon cu vin. M-am întors bucuros nevoie mare la sergent, că am venit cu provizii. Când ni s-a făcut foame, ne-am aşezat pe marginea gropii în care pusesem mitraliera cu cătarea în sus, spre avioane. Am scos gamela, să îmbucăm ceva. În timpul ăsta s-a auzit şuierând un obuz… Şi încă unul… Al treilea a căzut aproape de noi, iar o schijă sărită i-a tăiat capul camaradului aflat chiar lângă mine. Şi acum am în faţa ochilor ţeasta decapitată, cu limba în gură bălăncănindu-se… Mi-am făcut cruce că am scăpat ca prin urechile acului de moarte… Încă o dată, Dumnezeu a fost aproape de mine şi m-a apărat…”, spunea veteranul de război pentru site-ul ”neamul românesc”. ”Stăteam în poziţia culcat, cu obrazul lipit de mitralieră şi cu ochii pe cătare, ca să ochesc inamicul. În război era care pe care. Scăpa cu viaţă cine era mai iute de mână… Am fost un criminal fără de voie, fiindcă am omorât oameni pe front. Am fost la popa şi m-am spovedit, iar părintele mi-a zis: «Nu e vina dumitale. Te-ai dus să-ţi aperi ţara»… Dar eu tot nu sunt împăcat cu mine însumi, fiindcă simt că nu am avut dreptul să iau viaţă de om… Războiul a fost cel mai groaznic. Plecam cu piepturile goale la atac, iar dintr-o companie întreagă, nici jumătate nu se mai întorcea, restul fiind răniţi, luaţi prizonieri sau rămaşi morţi pe câmpul de luptă, sfârtecaţi de obuze şi ciuruiţi de gloanţe”, a mai spus argeșeanul.

13 ani în temniţele comuniste: ”Am stat permanent legat cu mâinile în lanţuri”

Alexandru Zamfirescu mai spunea în urmă cu câțiva ani: ”Într-o noapte, fiind arestat de Securitate la Piteşti, m-au dus în pădure, pe la ora unu. M-au pus între două maşini cu farurile aprinse. Căpitanul Gheorghe Ispas mi-a dat un târnăcop şi o lopată şi mi-a spus să-mi sap singur groapa, că mă execută. Eu am râs… După o oră a sosit la faţa locului Paul Costandache, comandantul Securităţii regiunii Argeş, care m-a întrebat: «Ce faci, Zamfirescule?» «Păi, m-au pus ăştia să sap… O fi vreo comoară… Dacă găsesc aur, îmi daţi şi mie?», i-am răspuns eu în zeflemea. Văzând că-l iau peste picior, comandantul Costandache mi-a tras… două palme zdravene şi a urlat: «Luaţi-l, mă, d-aci, paştele mă-sii, că ăsta ne bagă pe toţi în balamuc!». Am fost băgat în arest la 26 iulie 1959 şi am fost eliberat la 28 august 1972. Am la activ 13 ani şi o lună de detenţie. La Piteşti am stat închis şase ani, apoi m-au dat de colo-colo. Am fost la Poarta Albă, la Văcăreşti, la Jilava… Am stat permanent legat cu mâinile în lanţuri. Şi la picioare m-au legat cu lanţuri, de care mi-au agăţat o ghiulea de vreo 20 de kg. De la ora 5 până la ora 22 nu aveam dreptul să mă apropii de oblonul care ţinea loc de pat. Cimentul din celulă era mereu umed, fiind făcut cu sare… Deşi am depăşit suta de ani, doresc să mai trăiesc încă 20 de ani. Mi-a fost tare dragă viaţa. Oricât mi-a fost de greu, niciodată nu m-am gândit că o să mor. Credinţa a fost cea care m-a salvat de fiecare dată. Secretul longevităţii mele stă şi în… ceşcuţa cu ţuică, nu mai mult, dată pe gât la masa de la ora 12”.

Rămas bun, brav veteran de război!

Duminică, 20 septembrie 2020, împreună cu familia și cei care l-au cunoscut, în condițiile impuse de starea de alertă datorată coronavirusului, a fost condus pe ultimul drum cel ce a fost membru marcant al Asociației Naționale a Veteranilor de Război Argeș. A fost veteran de război din Al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic şi i-a cunoscut, de-a lungul vieţii, pe toţi mai-marii zilei, începând cu mareşalul Antonescu. S-a luptat întâi cu rușii, apoi cu comuniștii și mai târziu, cu soarta. A supravieţuit de fiecare dată. Singura bătălie dispus să o piardă a fost cea cu timpul. Străbunicul Zamfirescu (nea Tică, aşa cum era cunoscut în comunitate) s-a născut în 1912, la începutul secolului al XIX-lea, iar un stră-stră-nepot al său a venit pe lume la aproape un veac distanţă, în 2010, la începutul secolului al XX-lea. La cei 108 ani ai săi, veteranul de război era ancorat în actualitate, se informa constant despre noutăţi şi nu îi scăpa niciun eveniment de nivel judeţean, naţional sau chiar internaţional. Alexandru Zamfirescu, după ce a luptat pe frontul de Est, a fost deţinut politic în mai multe închisori din ţară, printre care şi Piteşti. A făcut în total 13 ani de detenţie (1959-1972). Anul trecut, cu ocazia serbării a 107 ani, spunea: ”Vedeţi dumneavoastră, mai toţi prietenii mei au murit, pentru că am trăit eu prea mult. Sigur, mi-a luat Dumnezeu picioarele, nu pot merge, dar, în rest, sunt ca nouț”. În semn de respect față de veteranul de război Alexandru Zamfirescu, acesta a fost învelit și înhumat în cimitir cu Drapelul Național oferit de către cele două asociații, drapel pe care l-a iubit și respectat din tot sufletul său toată viața.

După ce l-a ascultat, mareşalul Antonescu l-a felicitat şi i-a strâns mâna

”De ziua lui de naştere, domnul Zamfirescu era foarte lucid. Ne-a povestit cu lux de amănunte întâmplări de pe front. El avea gradul de sergent. A luat parte la luptele de pe dealurile de la Octeabri, Ucraina. Numele localităţii m-a şocat, fiindcă pe acelaşi front a luptat şi tatăl meu… În urma acestor lupte a fost cucerit, la 8 octombrie 1941, oraşul Odesa. Domnul Zamfirescu mi-a povestit că aici a fost trimis într-o misiune de recunoaştere, pe un deal din această zonă. Aici a fost capturat de doi ostaşi români. Dus la comandamentul trupelor din zona respectivă, le-a explicat comandanţilor care este misiunea sa, respectiv să stabilească o legătură între această unitate şi unitatea vecină din care făcea el parte. Aici se afla şi mareşalul Ion Antonescu. După ce l-a ascultat, acesta l-a felicitat şi i-a strâns mâna, iar domnul Zamfirescu a fost foarte mândru de acest fapt”, a spus profesorul Radu Gava, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale ”Cultul Eroilor”-Argeș.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Săgeţile statului subteran SORIN ROŞCA STĂNESC

Săgeţile statului subteran

SORIN ROŞCA STĂNESCUPolitică / 12 iulie Sunt produse dovezi peste dovezi, din care reiese că oamenii de bază ai statului subteran au şantajat oameni...

Din ediția tipărită