Web Analytics

articol scris vineri, 09 septembrie 2022

Alexandru Rafila: „E posibil să avem un sezon gripal mai serios în acest an”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, pentru prevenirea COVID-19 în şcoli, va fi menţinut planul de până acum, în care contează nu numărul de infectări, ci capacitatea sistemului medical de a primi persoanele infectate. Rafila a precizat însă că se aşteaptă ca anul acesta să avem un sezon gripal „mai serios”.
„La începutul acestui an am elaborat un set de recomandări pe care le-am transmis Ministerului Educaţiei, a fost distribuit Inspectoratelor Şcolare, directorilor de unităţi de învăţământ. Sunt câteva lucruri simple pe care le avem cu toţii la îndemână. Aceste măsuri sunt universale, previn şi infecţia cu coronavirus, previn şi gripa, pentru că e posibil să avem un sezon gripal mai serios în acest an, după o pauză de 2-3 ani, şi nu vom schimba în niciun fel abordarea care a reuşit să menţină şcolile deschise”, a declarat Rafila.

Citește și: Doar 12 bolnavi Covid sunt internați la ”Județean”. Unul e la Terapie Intensivă


Ministrul Sănătăţii a precizat că, în ciuda pandemiei, şcolile nu au fost închise în valurile 5 şi 6.
”Remarcaţi faptul că în anul 2022, practic, în ciuda vremurilor pandemice, valul 5 şi 6, şcolile nu au fost închise pentru că abordarea nu a fost legată de numărul de cazuri, ci de capacitatea sistemului medical de a primi persoane infectate. Am dezvoltat în paralel serviciile ambulatorii. Acum avem experienţă, e bine să continuăm cu acest model de bună practică care şi-a dovedit experienţa, a ţinut şcolile deschise, economia deschisă şi viaţa socială deschisă”, a susţinut Alexandru Rafila.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. „Ministrul Sănătăţii a precizat că, în ciuda pandemiei, şcolile nu au fost închise în valurile 5 şi 6.”
    Chiar ti-ar fi fost … „dor” , cum zicea clapauga dinaintea-ti ?!
    Clapauga zicea : ” tare mi-i dor de inca o carantinare ! ” … maimuta’mputita

    Răspuns

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Întreruperi de curent la Pitești. Program pe zone ale orașului

Distribuție Oltenia anunță când și în ce zone din Pitești va fi întreruptă în perioada următoare alimentarea cu energie electrică […] Citește!

SEdC Mioveni: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni urează celor care poartă sfintele nume de Mihail și Gavriil, de ziua lor onomastică, un […] Citește!

Turist căzut de pe o creastă înghețată în Munții Retezat. Salvamontiștii îl caută cu drone și câini special antrenați

O amplă operațiune de căutare și salvare a fost declanșată sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, în Masivul Retezat, după ce […] Citește!

Teatru la Pitești, duminică: „Cartierul latin”

Duminică, 8 noiembrie (ora 19), în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești este programat un nou spectacol în […] Citește!

Mesajul președintelui SIPA Muntenia de Sfinții Mihail și Gavriil

Dragi colegi,Cu prilejul acestei frumoase sărbători, vă transmit tuturor, și în mod deosebit celor care își serbează onomastica, cele mai […] Citește!

Premieră medicală în România: un băiețel de 2 ani și jumătate a primit un rinichi prin transplant

Un băiețel în vârstă de numai 2 ani și jumătate a devenit cel mai tânăr pacient din România care a […] Citește!

Consiliul Concurenței verifică scorul FICO folosit de bănci pentru acordarea creditelor

Consiliul Concurenței a început o nouă investigație care vizează băncile din România, de această dată fiind analizat modul în care […] Citește!

Astăzi la Urluiești are loc „Hramul satului la lăsata secului”

Astăzi, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în parohia Urluiești din comuna Cepari are loc manifestarea " Hramul Satului […] Citește!

Argeș. 163.051 salariați la finele lui august 2026. Câți bani au luat

La sfârșitul lunii august a acestui an, în Argeş activau 163.051 salariați, în scădere cu 296 persoane (-0,18%) față de efectivul salariaților […] Citește!

Mesajul Inspectorului Școlar General al Argeșului de Sfinții Mihail și Gavriil

Cu prilejul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Inspectorul Școlar General al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu, adresează cele mai sincere urări […] Citește!

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavriil

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica duminică, 8 noiembrie 2026, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit […] Citește!

Sindicatul Dacia: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

De ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, conducerea Sindicatului Autoturisme Dacia urează multă sănătate, fericire și împliniri tuturor salariaților și […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete