Web Analytics

articol scris miercuri, 17 mai 2023

Alexandra Manda, premiată la Cannes pentru un film despre salvamontiști și câinii de avalanșă, felicitată la C.J. Argeș

Tânăra Alexandra Manda, din Pitești, absolventă a Liceului de Artă "Dinu Lipatti", face carieră în lumea filmului. Este doar studentă în anul I la Regie Film și TV la Universitatea Hyperion București, dar deja a câștigat marele premiu la Cannes World Film Festival Remember The Future, la două secțiuni dintre cele trei la care a intrat în finală, cu filmul documentar „Contra Timp”/„Against Time”.

Citește și: Filarmonica Pitești, 16 ani! Concert vocal-simfonic cu trupa care a câștigat „Românii au Talent”

Filmul este despre relația de iubire dintre salvamontiști și câinii de avalanșă, dar și despre obstacolele pe care salvatorii montani și câinii le întâlnesc zilnic. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Salvamont Argeș.

Miercuri, 17 mai, Alexandra Manda s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, cu vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, cu directorul Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu, care a venit împreună cu Helios, primul câine de avalanșă din România - după cum a transmis C.J. Argeș.

“Argeșul are tineri talentați, ambițioși, instruiți, educați în spiritul cunoașterii, ce ne fac mândri că suntem argeșeni și români, așa cum ești și tu, Alexandra, și te felicităm pentru premiile obținute! Și noi, Consiliul Județean Argeș, prin Legea 350/ 2005, cofinanțăm proiecte ale tinerilor talentați, iar an de an am mărit bugetele alocate acestor proiecte. Te așteptăm și pe tine, pentru sesiunea viitoare, cu proiecte eligibile, din domeniul tău de activitate”– a spus cu acest prilej Ion Mînzînă, președinte C.J. Argeș.

“În perioada în care doamna regizor prof. univ. dr. Sabina Pop ne povestea la clasă despre principiile fundamentale în realizarea unui reportaj – tema noastră la Regie de Film și TV, anul I, semestrul 1, pentru sesiunea din ianuarie 2023 - am primit o veste tristă: Dara a încetat din viață din cauza unui infarct. Faptul că și ceilalți salvamontiști sufereau din cauza decesului mi-a arătat cât de mult au iubit-o și cât a însemnat cățelușa atât pentru domnul Ion Sănduloiu, cât și pentru ei. Așa că, am decis să fac un reportaj despre câini și salvatorii montani” – a povestit Alexandra cum a ales tema documentarului.

“Ne-am bucurat când am aflat că ai câștigat și să știi că am fost alături de tine. Este un lucru cu care ne mândrim și noi, ținând cont și de faptul că protagoniștii au legătură direct cu Consiliul Județean Argeș. Felicitări și la cât mai multe premii și în viitor!” – a spus, la rându-i, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu.

“Premiul obținut de Alexandra este o formă de recompensă și pentru cățelușa Dara, cea care a pus bazele unui sistem ce nu exista la noi în țară - câinii de salvare a victimelor avalanșelor, împreună cu Helios - primul câine specializat din țara noastră, tot al Salvamont Argeș. Din nefericire, cățelușa Dara a plecat în raiul animalelor la sfârșitul lui 2022” – a declarat Ion Sănduloiu, director al Salvamont Argeș.

Alexandra lucrează acum la un alt proiect împreună cu președintele Asociației Militarilor și Veteranilor de Război din județul Argeș, Dan Arsenescu, având ca temă veteranii din teatrele de operații militare - se mai precizează în comunicatul de presă al C.J Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Giovanni Becali știe cine se va lupta la titlu!

Giovanni Becali (74 de ani) știe cine se va lupta la titlu în acest sezon. Superliga a ajuns la jumătatea […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete