Alexandru Mihăiță Chipciu s-a născut pe 18 mai 1989. A văzut lumina zilei la Pitești, a copilărit la Brăila și s-a lansat în fotbal la Brașov. Odată cu transferul la Steaua, cariera sa a fost într-o continuă ascensiune, cucerind 3 titluri, 1 Cupă și 2 Cupe ale Ligii.
Toate acestea i-au adus transferul în străinătate, unde avea să activeze la două echipe bune și cu mare tradiție, RSC Anderlecht și Sparta Praga, pentru a reveni în țară după trei ani.
Cu prima a câștigat un titlu și o Supercupă a Belgiei. Orașul Cluj avea să-i devină noua casă.
Mai întâi la CFR, timp de trei sezoane, când și-a mai adăugat niște trofee în palmares: 3 titluri și o Supercupă. Iar de aproape patru sezoane s-a mutat la Universitatea, cu care n-a câștigat vreun trofeu, dar a contribuit din plin la saltul echipei în prim-planul fotbalului românesc.
În aceste peste două decenii și jumătate, în paralel a activat cu succes și în echipa națională, ajungând duminică, cu ocazia apreciatei victorii în fața Austriei, la 50 de partide.
Nu știu cine mai credea că după ce semnase cu U Cluj va mai ajunge printre „tricolori”, mai ales că în 2019 fusese ultima sa apariție, potrivit Fanatik.ro. Cu acest prilej, a devenit al 8-lea cel mai vârstnic jucător prezent în echipa națională și totodată al 49-lea care atinge 50 de prezențe. Probabil va trece și de cifra 50.
0 Comentarii