Web Analytics
scris miercuri, 04.07.2018

Aleşii locali din Câmpulung se pun bine cu Cel-de-Sus, contra cost

2 manastire negru voda 1251La Câmpulung se aruncă cu bani, de parcă administraţia locală ar avea la dispoziţie bugetul Mioveniului! Zice-se, sanchi, că primarul Ţâroiu ar face el mai multe dacă ar avea banii lui Georgescu, dar – când îi are – îi aruncă de nici el nu ştie pe unde mai sunt.
Prin asocieri sau în baza unor selecţii de proiecte, sute de mii de lei au ajuns şi vor mai ajunge în acest an la sport, cultură şi acţiuni sociale, cea mai controversată „donaţie” fiind cea oferită echipei de fotbal dintr-o ligă judeţeană obscură.
Pe de altă parte, nici lăcaşele de cult nu au fost uitate, împrăştierea banilor făcându-se până s-a ajuns la 99.700 de lei. Cea mai mare sumă se duce către Mânăstirea „Negru Vodă”, 40.000 de lei, ca sprijin financiar pentru proiectul de consolidare şi reabilitare în care a intrat deja complexul monahal. În rest, dacă bugetul poate, mii de lei vor fi utilizate pentru alei şi garduri ale bisericilor care s-au înmulţit în Câmpulung, la fel ca şi casele de pariuri.

Aleşii locali din Câmpulung se pun bine cu Cel-de-Sus, contra cost

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...