Web Analytics

Alegerile din PNL. Ludovic Orban vrea să piardă!

de | 12.08.2021 13:35 | Actualitate, Opinii

În legătură cu alegerile interne din PNL, care, vrem-nu vrem, țin capul de afiș al știrilor politice, comportamentul celor două aripi pare să arate că nu va mai exista viață pentru partea care nu va câștiga alegerile de la finalul lunii septembrie. Iar în general, declarațiile principalului competitor, Ludovic Orban (el fiind președintele partidului!), sunt cele mai „otrăvite”, cele mai catastrofice, cele care nu lasă niciun pic de loc de împăcare. Contracandidatul, Florin Cîțu, chiar a apreciat comentariile lui Ludovic Orban ca fiind asemănătoare cu retorica PSD, ca partid de opoziție. Deși, în opinia mea, nici pentru un partid de opoziție nu sunt acceptabile afirmațiile duse la nivelul absurd de „ba pe-a mă-tii”. Darămite în România Educată!

Apropo de România Educată, proiectul atât de drag lui Iohannis, adevăratul președinte al PNL, subiectul lipsește total și definitiv din armamentul celor doi combatanți pe frontul din interiorul celui mai vechi partid din țara noastră. Asta ar putea arăta că valoarea reală a proiectului e cam gargară politică. Cu toate că acesta ar putea să fie unul dintre tărâmurile unde să se facă diferența între cei doi lideri ai PNL. Acela care ar avea argumente mai credibile în sprijinul ideii de a face România mai educată, acela să devină președintele PNL. Este atât de generos și important pentru România acest subiect, încât doar dificultatea realizării lui ar putea justifica lipsa din „câmpul tactic”, că tot a făcut Ludovic Orban afirmația cam absurdă că sunt amestecate și serviciile secrete în bătălia din interiorul PNL.

Altă afirmație, la fel de absurdă, a lui Ludovic Orban a fost că „USR l-a făcut premier pe Cîțu”. Dacă acesta ar fi adevărul, la fel s-ar putea spune și că USR l-a făcut președintele Camerei Deputaților pe chiar Ludovic Orban. Culmea este că, în realitate, s-ar putea să fie adevărate ambele supoziții. Dar, din punctul de vedere al lui Ludovic Orban, afirmația este neadevărată. Chiar dacă el se face că a uitat, Florin Cîțu nu este premier încă din martie 2020, doar pentru că a renunțat el în favoarea lui Ludovic Orban. Când acesta, împreună cu Iohannis, îmbătați de aburii unui succes facil, porniseră o nebunie cu anticipatele și l-au nominalizat pe ministrul de Finanțe de atunci, același Florin Cîțu, pentru funcția-sacrificiu de premier. Însă, pentru că pandemia venea grămadă peste noi, PSD-ul, având majoritate în Parlament, luase decizia să valideze propunerea, astfel oprind aiureala cu anticipatele. Cine știe ce i s-a promis atunci lui Florin Cîțu ca să se retragă din poziția de aproape prim-ministru și să-l lase în continuare pe Ludovic Orban.

Altă afirmație a lui Ludovic Orban, parcă mai absurdă, cum că, din exces de onoare, el demisionează din funcția de președinte al Camerei Deputaților dacă pierde alegerile interne din PNL și la fel să facă și Florin Cîțu. Tranc, Marițo! Păi nu amândouă funcțiile sunt ale PNL? Bine că nu divorțează. Același tip de logică l-a avut și când PNL-ul a pierdut alegerile parlamentare, în decembrie. Atunci, Ludovic Orban, președintele partidului, și-a asumat eșecul și a demisionat din funcția de… prim-ministru!
În orice caz, faptul că Ludovic Orban „pune tunurile” pe Guvernul Cîțu din toate pozițiile și în ansamblul lui, cu USR Plus și UDMR cu tot, în mod absurd sau foarte absurd, arată că e vorba în realitate de o miză uriașă, ceva să „sparie gândul”. Dacă Dan Barna, fiind proaspăt tătic, încă îl mai menajează, UDMR îl faultează direct pe Orban, atrăgându-i atenția să nu folosească comunitatea maghiară în lupta pentru șefia PNL.
În concluzie, e vizibil din avion că Ludovic Orban are un comportament ca și cum ar dori neapărat să piardă alegerile.

Dacă nu cumva, că tot e acest zumzăit în zona politică, afirmația lui Florin Cîțu că Orban are o retorică la fel cu a PSD-ului să fie adevărată, iar miza uriașă, dar încă ascunsă ar fi, din toamnă, o coaliție guvernamentală PNL-PSD-AUR, cu sau fără binecuvântarea lui Iohannis.

Citește și Alina Gorghiu, despre dezvăluirile privind greșeala din trecutul lui Florin Cîțu: „Câți nu au făcut asta în tinerețe?”

Citește și Florin Cîțu: Alocațiile pentru copii vor crește doar o dată pe an. Nu va exista o nouă majorare în iulie 2022

 

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii