Alarmă la ISU Argeș, miercuri, 4 octombrie, în urma sesizării potrivit căreia dintr-un apartament al unui bloc situat pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Pitești iese fum.

Citește și: Jandarmeria Argeș organizează o competiție pentru trupele antitero
Pompierii au intervenit pentru identificarea sursei de fum și lichidarea acesteia. Ei au pătruns în apartamentul – care e inundat cu fum – și lucrează la stingerea incendiului.
Potrivit celor de la ISU Argeș, nu sunt victime, iar persoanele de la etajele inferioare au ieșit singure afară.
Rămâne de stabilit sursa acestui incendiu și care sunt pagubele.
Update. Incendiul a izbucnit de la un aparat electric
ISU Argeș a revenit cu precizări legate de acest eveniment. Incendiul s-a manifestat într-o încăpere a apartamentului la elemente de mobilier. Din bloc au fost evacuate aproximativ 20 de persoane, patru dintre acestea cu sprijinul pompierilor, iar celelalte pe cont propriu.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric de la un aparat lăsat sub tensiune.



0 Comentarii