Teatrul Alexandru Davila din Piteşti se pregăteşte, pentru a treia oară de la pensionarea fostului director Sevastian Tudor, să organizeze concurs pentru ocuparea funcţiei de manager al instituţiei. Se întâmplă după ce, în precedentele două rânduri, niciunul din candidaţi n-a reuşit să obţină punctajul minim necesar preluării conducerii.
Dosarele se depun până pe 30 ianuarie. Pe 31 ianuarie 2017 sunt programate selecţia dosarelor şi anunţarea rezultatelor selecţiei, iar în perioada 1 februarie – 14 februarie, au loc analiza proiectelor de management, prima etapă, comunicarea notei obţinute la prima etapă şi afişarea acesteia. Pe 16 februarie 2017 sunt programate susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului, a doua etapă, şi aducerea la cunoştinţa candidaţilor a notei obţinute. Pe 17 februarie 2017 va avea loc afişarea rezultatelor în urma desfăşurării etapei a doua. Pe 20 februarie 2017 se vor putea depune eventualele contestaţii. Ulterior, în perioada 21 – 22 februarie 2017, va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar pe 23 februarie 2017 se va comunica rezultatul soluţionării contestaţiilor. Pe data de 24 februarie 2017, vor fi făcute publice rezultatul final al concursului şi lista nominală a candidaţilor, prin afişare la sediu şi pe pagina de internet, precum şi comunicarea, în scris, a rezultatului acestuia.
În prezent, teatrul este condus de un director interimar, Araxy Negoşanu. Reamintim că, în septembrie, în urma desfășurării celei de a doua etape a concursului de management pentru Teatrul Al. Davila Pitești, niciunul dintre candidații care au trecut de prima probă (doi din cinci) nu a reușit să mulțumească exigențele juriului. George Diaconescu, șeful secției Estradă a obținut nota 4,05, regizorul Bogdan Cioabă a luat 5,86.
0 Comentarii