Web Analytics

articol scris duminică, 06 martie 2022

Ajutor din partea autorităților argeșene pentru refugiați care au întâmpinat probleme pe A1

Vineri, după miezul nopții, reprezentanții Poliției Autostrăzii au fost apelați dintr-o stație peco de pe A1.
Aceștia au fost solicitați pentru sprijinirea în rezolvarea unei probleme tehnice la unul dintre cele două autoturisme cu care grupul, în componența căruia erau și patru micuți, se deplasa dinspre Odesa spre Germania.


Citește și 6 Martie 1475: S-a născut Michelangelo Buonarroti, genialul pictor, sculptor și arhitect italian 

Erau înfrigurați, căutau un adăpost și să rezolve cât mai repede problema la mașină.
Polițiștii au reușit în scurt timp găsirea unui ajutor de la Secției de Drumuri Naționale Căteasca, oferind adăpost unde să se odihnească până la rezolvarea problemelor și tractarea autoturismului până la un sediul SDN din Căteasca (Secția Autostrăzi - Cic Căteasca ).
Personalul de la SDN Căteasca a avut grijă de ei, iar pe parcursul zilei au venit în sprijin și câțiva localnici.

Pompierii argeșeni, prin CJCCI Argeș, au întreprins demersuri de a găsi în platforma de ajutor umanitar (https://bit.ly/3K1mb3s) serviciile necesare pe teritoriul județului Argeș, dar din păcate nu au fost identificate persoane fizice/juridice/ONG-uri care să furnizeze servicii de traducere, transport auto și service auto.
Căutarea a continuat și în rândul celor care ar putea ajuta și astfel s-a obținut sprijinul necesar.

Citește și: MAI: 2.880 de locuri scoase la concurs pentru admiterea în școlile postliceale

“Ne-am bucurat să observăm că în căutările noastre fiecare persoană la care apelam încerca să găsească o soluție.
În scurt timp am reușit să avem soluția la fiecare problemă: o doamnă care să ajute la o comunicare mult mai facilă - vorbitor de limbă ucraineană și română, transport cu o platformă auto, un service auto, un depozit de piese și doi operatori economici din sectorul alimentație publică, care să le asigure masa caldă până la continuarea drumului.

Totul a mers "ca pe roate" și după ora 19:00 grupul și-a reluat deplasarea.

O muncă de echipă excelentă, pornind de la instituțiile statului și până la societatea civilă, toți fiind uniți de umanitate față de acești oameni nevinovați.

Vă mulțumim tuturor pentru implicare și mărturisim, din cele spuse de grup, că un asemenea ajutor nu credeau că poate venii din partea noastră, a românilor.”, au transmis autoritățile.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Guvernul păstrează tarifele reglementate la gaze până pe 31 martie 2027. Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru energie

Românii vor beneficia în continuare de reglementarea tarifelor la gazele naturale până la 31 martie 2027, a anunțat premierul Luca […] Citește!

Colet cu peste 5 kilograme de canabis, trimis din Spania în România. Doi bărbați din Baia Mare, arestați preventiv

Un colet expediat din Spania prin intermediul unei firme de curierat a dus la descoperirea unei presupuse operațiuni de trafic […] Citește!

Ceață densă și vizibilitate sub 50 de metri în trei județe, în această dimineață. Drumurile pe care circulația este închisă

Șoferii care pornesc la drum vineri dimineață, 6 noiembrie 2026, trebuie să circule cu prudență, după ce ceața densă a […] Citește!

Ajutor pentru chirie și transport redus pentru tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei. Ce prevede proiectul de lege

Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care au venituri salariale nete de cel mult 4.000 de lei […] Citește!

Droguri descoperite în locuința unui medic anestezist. Doctorul a fost de gardă la ATI, în ciuda anchetei

Un medic anestezist în vârstă de 33 de ani, care lucrează la spitalele din Slobozia și Oltenița, a efectuat o […] Citește!

O nouă alertă cu bombă la Otopeni. Aeronavă KLM, verificată după o amenințare

Aeroportul Internațional Henri Coandă din București a fost vizat de două noi amenințări cu bombă joi seară, 5 noiembrie, potrivit […] Citește!

Înșelăciune de peste 200.000 de lei prin terminale SelfPay și PayPoint. Trei suspecți, reținuți

O schemă de înșelăciune care viza terminalele de plată SelfPay și PayPoint a provocat un prejudiciu de peste 200.000 de […] Citește!

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete