Web Analytics

6 Martie 1475: S-a născut Michelangelo Buonarroti, genialul pictor, sculptor și arhitect italian 

de | 6.03.2022 07:41 | Actualitate, Cultură

În ziua de 6 Martie 1475 s-a născut la Caprese, în Toscana, genialul pictor, sculptor și arhitect italian Michelangelo Buonarroti Simoni. 

A fost al doilea din cei cinci fii ai familiei. Tatăl său, oficial florentin, a avut legături cu familia Medici care avea sa ii susțina cariera artistica pentru un timp.

Citește și: MAI: 2.880 de locuri scoase la concurs pentru admiterea în școlile postliceale

În 1488, pe când avea 13 ani, tatăl său îl trimite ca ucenic în atelierul pictorului Domenico Ghirlandaio, unul dintre cei mai importanți pictori din Florența.

În paralel, tânărul Michelangelo a studiat însă și sculptura cu Bertoldo di Giovanni, fost elev al lui Donatello.

Doi ani mai târziu, acesta a ajuns la curtea lui Lorenzo de Medici (Magnificul), mecena al artelor, unde a avut ocazia să cunoască personalități ilustre ale vremii. În această perioadă a realizat lucrări ca Madona della Scala și Lupta centaurilor.

A ramas în palatul familiei Medici până la moartea protectorului său (1492), după care a părăsit Florența și s-a stabilit în Bologna, lucrând pentru Biserica „San Domenico”.

S-a mutat apoi în Roma, la cererea oficialilor de la Vatican executând mai multe sculpturi cu tematică religioasă, dar și celebra lucrare Bachus.

Peregrinările sale au continuat însă, pentru ca în 1534 să revină la Vatican, la cererea Papei Clement al VII-lea.

Michelangelo a primit sarcina să picteze Capela Sixtină cu tema Judecății de Apoi, lucrare cu care a șocat comunitatea catolică. 

Capela Sixtina – Fresca Judecata de Apoi

 În momentul dezvelirii frescei, papa Paul al II-lea (succesorul lui Clement al VII-lea) a fost șocat, iar criticii l-au acuzat pe Michelangelo de blesfemie, datorită faptului că personajele pictate erau goale.

Citește și: Debutul meu poetic, soldat cu scădere notei la purtare

În ciuda atacurilor virulente pe care a fost nevoit să le suporte, a continuat să lucreze în slujba Bisericii Catolice până la sfârșitul vietii, concentrându-se îndeosebi pe arhitectură, după ce în 1549 a fost numit arhitect șef al Bisericii „San Pietro”.

A murit în 18 februarie 1564, iar conform dorinței sale a fost îngropat în Biserica „Santa Croce” din Florența. 

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *