Sâmbătă, 16 aprilie, la sediul Parcului Naţional Piatra Craiului, din Zărnești, a avut loc lansarea in cadru festiv a Centrului de Vizitare, un muzeu dedicat Pietrei Craiului. Parcul Național Piatra Craiului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), situat pe teritoriile județelor Argeș (6.967 ha) și Brașov (7.806 ha), iar unul dintre versanții masivului Piatra Craiului se află în Argeş.
În aceste condiții am dorit să aflăm – așa cum e normal – de ce s-a realizat Muzeul Parcului Piatra Craiului în Brașov și nu în Argeș. În virtutea Legii accesului la informațiile de interes public, am trimis un e-mail săptămâna trecută la Asociația Administrațiilor de Arii Naturale Protejate (AAANP), de la care am dorit să aflăm de ce s-a luat decizia deschiderii Muzeului Pietrei Craiului în Brașov în condițiile în care aproape jumătate din parc este situat în județul Argeș și în condițiile în care masivul Piatra Craiului are unul dintre versanți tot în Argeș.
După cum ne-a precizat Aimee d’Albon, responsabil comunicare în cadrul AAANP, „Decizia de a se construi Centrul de Vizitare la Zărnești a fost luată datorită faptului că drumul spre Plaiul Foii este cea mai cunoscută poartă de intrare în parc. Ceea ce nu înseamnă că partea din Argeș a Pietrei Craiului nu va avea toata atenția și promovarea din partea administrației Parcului Național Piatra Craiului și a AAANP. De asemenea, accesul este ușor până la Centrul de Vizitare, ceea ce este foarte important, scopul muzeului fiind să atragă cât mai mulți vizitatori și să devină un instrument de conștientizare publică”.
Mai trebuie spus că finanțarea pentru proiectul Muzeului Piatra Craiului a fost una mare, valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) fiind de 6.092.884 lei. După cum se spune în comunicatul de presă emis de AANP „Centrul de vizitare al Parcului Național Piatra Craiului este un punct de interes și un mijloc de conștientizare publică. De realizarea lui vor beneficia direct cei 40.000 de cetăţeni din localităţile din jurul Parcului, cei 110.000 de vizitatori anuali, micii intreprinzători locali, cei 5.000 de copii de la şcolile şi grădiniţele din jurul Parcului, ONG -urile care activează în zona parcului. Pe de altă parte activitatea centrului va atrage colaborări și parteneri atât din România cât și din alte țări, contribuind la promovarea și implementarea proiectelor de conservare din Carpați”.
Denis Grigorescu

Copila de 12 ani, care s-a sinucis în Lupeni, va salva alte vieţi
La începutul lunii, o fată de 12 ani s-a aruncat în gol de pe clădire abandonată din...
0 Comentarii