# Consilierul liberal Narcis Sofianu despre favorizarea unor firme de maxi-taxi
Criticând haosul privind transportul persoanelor înspre și în afara orașului, chiar înainte de debutul noului an școlar, președintele PNL Pitești, Narcis Sofianu, spune că nu se poate vorbi despre zonă metropolitană dacă nu există un transport adecvat.
Potrivit consilierului liberal, impasul în care se află serviciile de transport ar fi cauzate de interese divergente ale unor persoane cu putere decizională din cadrul PSD Argeș, care intenționează favorizarea unor anumiți operatori. Oricum, potrivit acestuia, unele firme de transport se bucură de tratament preferențial iar între operatori se face concurență neloială.
„Ai făcut cu ochiul, ieși pe Calea București, nu ai făcut cu ochiul, rămâi la Podul Viilor”, declară Narcis Sofianu. Totodată, liberalii mai atrag atenția, că în condițiile în care Publitrans a restrâns traseul până la limita teritorială a Piteștiului, „autogările din Piteşti se vor umple ochi cu navetişti, mii de elevi şi adulţi, care vin şi pleacă la şcoală sau la muncă! La prima vedere, vor avea de suferit numai câteva mii de argeşeni care învaţă sau lucrează în Piteşti, dar nu locuiesc în municipiul reşedinţă de judeţ”.
0 Comentarii