În seara zilei de luni, 10 iulie, polițiștii Secției 1 Pitești au fost sesizați că o persoană aflată pe strada Negru Vodă din municipiul reședință de județ a fost lovită de un bărbat.

Citește și: Carne expirată găsită în cămine de bătrâni din Argeș
Cel suspectat de agresiune, în vârstă de 40 de ani, din Pitești, nu a cooperat și nu s-a supus solicitărilor polițiștilor, așa că aceștia l-au încătușat și l-au condus rapid la secție pentru cercetări.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În urma administrării probatoriului de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Pitești, în noaptea de 10 spre 11 iulie, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de marți, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri prevenitive.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale – a mai transmis Poliția.



0 Comentarii