Web Analytics

Afganistanul de la Muntenia face victime şi printre judecători

de | 23.12.2010 18:24 | Dezvăluiri

# Tabăra Vâlcu a găsit similitudini între grupările Chelu şi Ivănescu # Tabăra acţionarilor-angajaţi ai societăţii, condusă de Ion Vâlcu, a făcut plângeri penale împotriva magistraţilor Gheorghe Mihalcea şi Valerica Vârtopeanu, reclamaţi că ar fi făcut jocurile magnatului Nicolae Ivănescu. Afganistanul de la Muntenia atrage în vâltoarea lui şi doi magistraţi argeşeni, pe judecătorii Gheorghe Mihalcea de la Tibunalul Comercial şi Valerica Vârtopeanu, preşedinta secţiei Penale a Tribunalului Argeş. Amândoi au picat în sarabanda reclamaţiilor făcute de cele două tabere care-şi dispută controlul asupra complexului hotelier Muntenia.

Judecătorul Mihalcea a dat soluţii discutabile şi în dosarul Alprom

Astfel, gruparea acţionarilor şi salariaţilor, condusă de Ion Vâlcu, a depus chiar înainte de Crăciun, pe 17 decembrie 2010, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti prin care solicită cercetarea celor doi judecători pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu. Cei doi magistraţi sunt reclamaţi că, prin acţiunile lor, au sprijinit nemijlocit o grupare condusă de alt acţionar, Nicolae Ivănescu, care ar fi comis acelaşi tip de infracţiuni ca şi celebrul Cătălin Chelu, patronul Alprom, implicat în tentativa de mituire cu 1 milion de euro a chestorului Fătuloiu. Atât în plângerea împotriva judecătorului Mihalcea, cât şi în cea împotriva judecătoarei Valerica Vârtopeanu se regăseşte acelaşi fragment prin care acţionarii păgubiţi fac similitudini, ca mod operare, între gruparea Chelu şi gruparea Ivănescu. Întâmplător sau nu, atât Cătălin Chelu, ca patron al Alprom, cât şi Nicolae Ivănescu au avut câştig de cauză în soluţii date la Tribunalul Comercial şi judecate de acelaşi magistrat Gheorghe Mihalcea. Cităm: „Suntem acţionari ai SC Turism Muntenia SA deţinând împreună un procent de aproximativ 27% din capitalul social al societăţii, având calitatea de membri ai Consiliului de Administraţie al societăţii numit prin Hotărârea AGOA nr. 1 din 05.06 2010. Prin inginerii financiare, falsuri în înscrisuri, manipulări succesive ale Registrului Acţionarilor – marca Cătălin Chelu – acţionarii minoritari Ivănescu Nicolae şi Dumitrică Mihai – avocat în Baroul Brăila, au falsificat Registrul Acţionarilor, au inventat o  Adunare Generală a Acţionarilor, au falsificat votul acţionarilor, în scopul de a induce în eroare instituţiile abilitate şi terţii cu privire la reprezentarea societăţii Turism Muntenia SA. Aceste fapte de natură penală fac obiectul unor dosare aflate în instrumentare pe rolul instituţiilor abilitate.” În rezumat, atât judecătorul Gheorghe Mihalcea de la Tribunalul Comercial, cât şi preşedinta Secţiei penale a Tribunalului Argeş, Valerica Vârtopeanu, sunt identificaţi de tabăra acţionarilor şi angajaţilor, condusă de Ion Vâlcu, ca persoanele din justiţie care au sprijinit nemijlocit, prin soluţiile date în diferite procese, gruparea magnatului Nicolae Ivănescu.

Fragment din plângerea împotriva judecătoarei Vârtopeanu

Cităm un fragment din plângerea împotriva judecătoarei Viorica Vârtopeanu, preşedinta Secţiei Penale a Tribunalul Argeş, magistrat care a intrat într-un complet ce judeca litigii de muncă: ”Este greu de crezut că un magistrat, preşedinte de secţie, nu cunoaşte că raporturile ce privesc directorii unei societăţi comerciale fac obiectul legii societăţilor comerciale, că aceste raporturi sunt raporturi de mandat comercial, că mandatul comercial atrage competenţa funcţională a Tribunalului Comercial Argeş (în speţa de faţă), că administratorul provizoriu se poate numi numai dacă sunt îndeplinite condiţiile procedurale privitoare la sechestru (nu există întrunită nici o condiţie prevăzută de art. 601 C.pr.civilă). Mergând mai departe, vă solicităm să luaţi act ca, cel puţin în ceea ce priveşte decizia magistratului făptuitor cu privire la suspendarea efectelor deciziilor de revocare, făptuitoarea motivează hotărârea într-un mod care lasă orice specialist fără cuvinte. Astfel, fără a fi vorba despre contestaţie la executare, magistratul inventează executări ce vor deriva din litigiile de muncă, aplicând dispoziţiile art. 403, alin. 4 C.pr.civ. deturnând textul legal de la finalitatea sa, vorbeşte despre titluri executorii care nu există. Toate aceste fapte săvârşite de făptuitoare ne-au determinat să formulăm sesizări tuturor instituţiilor abilitate, considerând că nu aceasta trebuie să fie percepţia cetăţenilor despre actul de justiţie. Aceste hotărâri fabricate de făptuitoare au lăsat pe drumuri acţionari ce deţin 52,47% din capitalul social al SC Turism Muntenia SA, care îşi rezervă dreptul de a face plângeri penale similare”. Mai trebuie spus că plângerea este semnată de un număr de opt acţionari, după cum urmează: Vâlcu Ion, Crăciun Valeru Doru, Marinescu Cristina Eugenia, Mustocea Cristian, Cârstea Marin, Vâlcu Florica, Petcan Paula, Sandu Constantin. Urmează ca, în perioada următoare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti să analizeze plângerile penale împotriva celor doi magistraţi şi să dea soluţia legală în acest caz.
(Gabriel Grigore)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii