Web Analytics

articol scris marți, 31 octombrie 2023

 Afacerile firmelor de pompe funebre – succes istoric! Analiză Frames

Pompe Funebre

Afacerile firmelor de pompe funebre vor depăși, în acest an, nivelul de jumătate de miliard de lei, cel mai ridicat din istorie. Se întâmplă acest lucru pe fondul creșterii spectaculoase a ratei deceselor și, bineînțeles, a scumpirii costurilor legate de înmormântare, de la sicriu și cruce, la coroane, îmbălsămare și locul de veci.

O înmormântare, în România lui 2023, a ajuns să coste între 2700 lei și câteva zeci de mii de euro, în funcție de serviciile oferite. Multe dintre firme încearcă să se încadreze în limita celor 6789 lei, valoarea ajutorului oferit de autorități.

Inflația a atins și acest domeniu sensibil, iar costurile au crescut semnificativ dacă clienții își doresc mai mult decât varianta de bază a serviciilor de pompe funebre.

Potrivit unei analize realizată de compania de consultanță Frames, piața pompelor funebre este una cu potențial de viitor, având în vedere îmbătrânirea accelerată a populației.

Potrivit unui raport al celebrei agenții de informații americane CIA, România a avut în 2021, în perioada COVID, a doua cea mai ridicată rată de mortalitate din lume, după Serbia.

 Cu 15,26 de decese la mia de locuitori, era depășită doar de Serbia, care înregistra o rată a mortalității de 16,39 decese la mia de locuitori. Interesant este că, la momentul realizării studiului, înainte de război, Ucraina ocupa poziția a șasea în acest clasament al mortalității, cu 13,77 de decese la mia de locuitori, iar Rusia poziția a șaptea, cu cota de 13,36.

În 2022, rata mortalității în România a scăzut la 12,4%.

Un alt studiu, realizat de Comisia Europeană, arată că, în prezent, România are a doua cea mai mare rată a mortalităţii infantile din UE, 5,2 la mia de copii născuţi vii, faţă de 3,2, media europeană.

România a fost depășită doar de Bulgaria (5,6 decedați sub 1 an la 1000 de născuți-vii) și urmată de Slovacia (4,9 decedați sub 1 an la 1000 de născuți-vii), Malta și Polonia (3,9 decedați sub 1 an la 1000 de născuți-vii).

La polul opus, cele mai mici rate ale mortalității infantile din UE-27 s-au înregistrat în Finlanda, Suedia și Slovenia (1,8 decedați sub 1 an la 1000 de născuți-vii) precum și în Estonia și Cehia (2,2 decedați sub 1 an la 1000 de născuți-vii).

Citește și:

Revenind la cazul țării noastre, sunt judeţe unde rata mortalităţii infantile este şi de peste trei ori mai mare decât media din UE. Astfel, mortalitatea infantilă a ajuns la 11,1 la mia de copii născuţi vii, în judeţul Satu Mare, şi la 10 la mie, în judeţul Tulcea.

România este urmată de Bulgaria şi Slovacia (ambele cu rata de 5,1 la mie); la polul opus se află Estonia (1,4 la mia de copii născuţi vii) şi Finlanda (1,8 la mie).

Raportul ,,The World Factbook’’ mai arată un lucru interesant. Cu 8,76 nașteri la mia de locuitori, România se află pe unul dintre cele mai proaste locuri în clasamentul natalității la nivel mondial - locul 207 din 228 de țări indexate.

,,Deși avem inclusiv un Minister al Familiei, soluțiile la această criză demografică fără precedent în istoria României întârzie. Iar perspectivele nu arată deloc bine. Relevant este că, în următorii 10-15 ani, în România vor ieși la pensie peste 1,7 milioane de oameni – decrețeii, iar statisticile demonstrează că ieșirea din rutina zilnică oferită de locul de muncă, accentuează problemele de sănătate ale celor de vârsta a III-a, existând o legătură directă între ieșirea la pensie, privațiunile generate de pensie și creșterea ratei deceselor’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

O afacere profitabilă

Pentru firmele din zona pompelor funebre, situația demografică a României înseamnă că vor avea de lucru tot mai mult de acum încolo.

Cifra de afaceri a celor peste 1200 de firme specializate a atins, anul trecut, nivelul de 427,3 milioane de lei, iar perspectivele lui 2023 indică o depășire a graniței de 500 milioane de lei.

Spre comparație, în 2012, afacerile acestui sector nu depășeau 70 de milioane de lei.

Pe fondul inflației și limitărilor generate de ajutorul de înmormântare oferit de autorități, profitabilitatea companiilor de pompe funebre a scăzut în 2022 la 96,3 milioane lei față de 105,6 milioane lei în 2021.
De remarcat că, în urmă cu numai 10 ani,  2012, profitul net al firmelor de pompe funebre era de numai 4,2 milioane lei.

,,Sectorul pompelor funebre a atras, în ultimii ani, un număr tot mai mare de investitori, dovadă că capitalurile totale au atins, anul trecut, 177 milioane de lei față de 16,5 milioane de lei în urmă cu 10 ani. Numărul companiilor a crescut exponențial, de la 443 în 2012 la 1239 în 2022, iar numărul angajaților a ajuns la 2754 anul trecut, cu 1592 mai mulți decât acum 10 ani”, arată analiza Frames.

Cele mai multe firme de pompe funebre sunt înregistrate în București (156), Ilfov (67), Timiș (60), Cluj (60), Constanța (55), Prahova (47), Bihor și Argeș (42), iar cele mai puține în Tulcea (10), Mehedinți (10), Maramureș și Ialomița (9), Botoșani (7).

1197 dintre cele 1239 de firme sunt din zona microîntreprinderilor. Interesant este că cele mai multe firme (601), derulează afaceri între 100.000 și 500.000 lei și numai 150 depășesc jumătate de milion de lei.

,,Este o piață formată, în principal, din jucători mici, cu putere financiară redusă, în care profitabilitatea se află în prim-plan. Pompele funebre sunt un tip de activitate care generează multiple oportunități investiționale, existând deja semnale că firme mari, specializate, din Occident, tatonează piața în tentativa dezvoltării unor rețele de servicii la nivel național, cu toate atributele unui business solid, de la servicii de înmormântare la zona de creditare a acestora’’, spun experții de la Frames.

De ce mor românii. Bolile cardiovasculare, în prim-plan

Potrivit datelor INS, în România au murit, anul trecut, 272.483 de oameni, cu 63.580 mai puțini decât în 2021 (anul deceselor COVID).

Pe grupe de vârstă, peste jumătate dintre decesele înregistrate în anul 2022 au fost în rândul persoanelor în vârstă de 75 ani și peste, dintre care au decedat cu 30703 persoane mai puține decât în anul precedent.

Institutul de Statistică remarcă, pe de alt parte, că numărului decedaților din primii ani de viață se mențin ridicate pentru grupa de vârstă 0-4 ani (1253 copii decedați), mai ales în primul an de viață (1014 copii).

De ce mor românii? În primul rând ca urmare a bolilor aparatului circulator (55,3%, din care 18,6% - boala ischemică a inimii și 13,6% - bolile cerebro-vasculare), urmate de tumori (16,8%) și de bolile aparatului respirator (10,9%) și, în ordine descrescătoare, bolile aparatului digestiv (5,6%), leziunile traumatice, otrăvirile și alte consecințe ale cauzelor externe (3,3%), iar 8,1% dintre persoanele decedate au avut ca principală cauză de deces alte boli ale căror ponderi, în totalul deceselor, au fost cuprinse între 1,8% și 0,01%.

Citește și:

,,Principalele cauze de deces diferă sensibil între bărbați și femei: numărul deceselor în rândul populației masculine a fost mai mare în cazul tumorilor, bolilor aparatului respirator, bolilor aparatului digestiv, leziunilor traumatice, otrăvirilor și altor consecințe ale cauzelor externe, bolii ischemice a inimii, bolilor infecțioase și parazitare, inclusiv în cazul tuberculozei, și nu în ultimul rând, tulburărilor mentale și de comportament. Bolile aparatului circulator (în special boala ischemică a inimii), bolile sistemului nervos, precum și bolile endocrine, de nutriție și metabolism, inclusiv diabetul zaharat, au fost responsabile de un număr mai mare de decese în rândul populației feminine’’, mai spune INS.

Analiza Frames privind piața pompelor funebre din România a fost efectuată pe baza datelor publice comunicate de companii la RECOM și Ministerul Finanțelor, pentru perioada 2010-2023. Statistica face referire la activitățile cu codul CAEN 9603 – Activități de pompe funebre si similare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pitești. Moartea unui comis voiajor, la „Davila”

Sâmbătă, 7 iunie 2026, începând cu ora 19:00, la Sala Mare a teatrului „Alexandru Davila”, are loc piesa de teatru […] Citește!

Hagi a anunțat lotul României pentru Polonia și Bosnia! Doi jucători pot debuta la națională

Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul de 26 de jucători convocați pentru ultimele două partide ale României din grupa Ligii […] Citește!

Președintele Paraguayului, demis după prăbușirea unei bănci. Milioane de clienți nu își pot accesa economiile

Senatul Paraguayului a votat pentru destituirea președintelui Santiago Peña, aflat sub anchetă penală în urma prăbușirii Ueno Bank, o instituție […] Citește!

A amenințat că aruncă un tren în aer. Amendă de 4.000 de lei pentru un bărbat de 62 de ani

Un bărbat de 62 de ani din județul Bistrița-Năsăud a pus autoritățile în alertă după ce a sunat la 112 […] Citește!

Argeș. Accident rutier la Mărăcineni

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier dintre două autoturisme în comuna Mărăcineni. La fața locului s-au […] Citește!

Jandarmii argeșeni, mobilizați la Duatlonul Regal Invictus

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Jandarmii Argeșeni sunt prezenți la Curtea de Argeș, atât pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la […] Citește!

Explozie într-un bloc din Târgoviște, în toiul nopții. O femeie a ajuns la spital, iar locatarii au fost evacuați de urgență

Momente de panică, sâmbătă dimineață, într-un bloc de locuințe din municipiul Târgoviște, după ce o explozie s-a produs în imobil, […] Citește!

Pitești. Incendiu pe strada Exercițiu. Un autoturism a ars

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul Pitești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu […] Citește!

Descinderi de amploare în România: 71 de percheziții într-o singură zi, în Operațiunea „Jupiter”. Ce infracțiuni sunt în vizorul anchetatorilor

Operațiunea „Jupiter” continuă sâmbătă, 7 noiembrie 2026, cu noi intervenții ale polițiștilor și procurorilor în mai multe zone ale țării. […] Citește!

Liderii lumii se reunesc în Turcia pentru negocieri decisive. Viitorul petrolului și gazelor, în centrul discuțiilor

Reprezentanții a aproape 200 de țări se pregătesc pentru una dintre cele mai importante reuniuni internaționale dedicate schimbărilor climatice. Conferința […] Citește!

Revenire spectaculoasă pe Wall Street! Acțiunile companiilor de inteligență artificială cresc din nou, după pierderi uriașe

Bursele americane au început să își revină vineri, 6 noiembrie 2026, după două ședințe marcate de scăderi puternice ale acțiunilor […] Citește!

Explozii în Iran, lângă Strâmtoarea Ormuz. Două rachete au lovit o insulă strategică

Noi explozii au fost semnalate în sudul Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete