Web Analytics
scris joi, 15.01.2026

Adversare dificile pentru românce la Australian Open

Jucătoarele române aflate pe tabloul principal al turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, vor avea adversare dificile în runda inaugurală, potrivit tragerii la sorți efectuate joi, la Melbourne.

Adversare dificile pentru românce la Australian Open

Jaqueline Cristian (27 ani, 37 WTA) o va înfrunta pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (29 ani, 19 WTA), cap de serie numărul 19, în fața căreia a pierdut toate cele trei meciuri. Muchova s-a impus prima oară în 2018, în primul tur la Versmold, cu 6-4, 6-1, iar apoi de două ori în China, în 2024, cu 6-1, 6-3, în turul al treilea la Beijing, și cu 6-2, 6-1 în optimi la Ningbo.

Citește și: William Văsîi va reprezenta România la Europenele de tenis-Winter Cup

Sorana Cîrstea (35 ani, 41 WTA) va primi replica jucătoarei germane Eva Lys (24 ani, 39 WTA), care a învins-o cu 6-3, 6-3 la singura lor confruntare, în 2023 în primul tur la Transylvania Open.

Gabriela Ruse (28 ani, 79 WTA) o va întâlni pe ucraineanca Daiana Iastremska (25 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26. Românca are 3-0 în meciurile directe, după ce a câștigat în 2017, la Santa Margherita, în primul tur, cu 6-7 (6/8), 6-3, 7-5, în 2021 în semifinale la Hamburg, cu 2-6, 6-1, 6-4, și în 2023, în ultimul tur al calificărilor la US Open, cu 7-6 (7/5), 6-3.

Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu va avea o adversară accesibilă în primul tur, thailandeza Mananchaya Sawangkaew.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Du-te, vino prin Primăria Câmpulung

Se tot fac angajări în administrația locală câmpulungeană, aproape toate posturile sunt unice, deci se poate, dar se și pleacă voit sau fără voie....