Web Analytics

articol scris joi, 07 august 2025

Adrian Năstase, la funeraliile lui Ion Iliescu: Chiar dacă am avut şi controverse de-a lungul anilor, l-am respectat pentru multe dintre lucrurile pe care le-a împlinit

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, la încheierea funeraliilor lui Ion Iliescu, primul preşedinte ales democratic în România post - comunistă, că, deşi a avut şi controverse cu acesta, de-a lungul anilor, l-a „respectat” pentru „multe dintre lucrurile pe care le-a împlinit”, pentru „echipele pe care le-a format”, pentru „capacitatea de a crea consens”. Năstase a spus că în 2004 se vorbea despre „două Românii”, dar că acum sunt „mult mai multe Românii”, „mult mai multe fracturi în societate”. El a mai spus că, în opinia sa, „era un moment pe care trebuiau să-l cinstească toţi”, ”nu atât pentru că era vorba doar de un fost şef al statului, ci pentru că, în primul rând, era vorba despre o perioadă grea din istoria României”, adăugând că este „oarecum subiectiv pentru că, ultimii ani”, a „traversat dintr-un deşert” care i-a adus „destul de multă suferinţă”.

Citește și Premieră pe Transfăgărăşan. Un medic veterinar a alergat 48 km în jurul Lacului Vidraru. În 6 ore de maraton a întâlnit 3 urşi

„Chiar dacă am avut şi controverse de-a lungul anilor, l-am respectat pentru multe dintre lucrurile pe care le-a împlinit, pentru echipele pe care le-am format, pentru capacitatea de a crea consens. Ştiu că acum sună puţin ciudat. Unii au impresia că, până la urmă, consensul este ceva rău. Cred totuşi că avem nevoie de un efort, aşa cum s-a întâmplat la masa de la Snagov, de a pune împreună forţe, inclusiv din partide politice, care poate au altă viziune şi care să încerce să găsească soluţii pentru viitor”, a declarat, joi, la finalul înmormântării lui Ion Iliescu, fostul premier Adrian Năstase.

El a spus că, în 2004, se vorbea despre cele două Românii, dar că acum sunt „mult mai multe Românii”. 

„Acum sunt mult mai multe Românii, sunt mult mai multe fracturi în societate şi eu cred că ar trebui totuşi să facem un efort, în primul rând să nu privim în urmă, ci să privim în viitor. Dacă putem”, a punctat Năstase.

Întrebat cum i s-au părut ceremonia de înmormântare a fostului preşedinte, Adrian Năstase a răspuns că organizarea i s-a părut „foarte bună, iar Comitetul de funeralii a făcut un lucru deosebit”. 

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Se decide la Mioveni: Garsoniere de serviciu pentru medici

Joi, 17 septembrie, de la ora 17:00, la ședința publică ordinară a Consiliului Local Mioveni, desfășurată în format hibrid, vor […] Citește!

Alertă pentru proprietarii de locuințe: mesaje false care cer verificarea poliței PAD

Proprietarii care primesc mesaje prin care li se cere să își verifice polița PAD sunt avertizați să fie atenți. Pool-ul […] Citește!

Descinderi în Arad: 17 persoane, inclusiv minori, reținute într-un dosar de trafic de droguri

O amplă operațiune desfășurată în județul Arad s-a încheiat cu reținerea a 17 persoane, printre care și minori. Anchetatorii instrumentează […] Citește!

Scandal după masa caldă de la școala din Căiuți: firma care a livrat mâncarea, suspendată și amendată cu 65.000 de lei

Situație alarmantă la Școala Gimnazială Căiuți, unde 26 de elevi au prezentat simptome digestive, iar autoritățile verifică o posibilă toxiinfecție […] Citește!

Bani mutați din programele de sănătate pentru UPU și Ambulanță. Ce finanțări dispar în decembrie

Ministerul Sănătății caută soluții pentru acoperirea cheltuielilor urgente din unitățile de primiri urgențe și serviciile de ambulanță, iar pentru acest […] Citește!

Pensia medie a crescut ușor în România, dar puterea de cumpărare a scăzut. Ce arată datele INS

Pensia medie lunară a ajuns la 2.942 de lei în trimestrul al doilea din 2026, în creștere cu 0,3% față […] Citește!

Alegerile prezidențiale din 2025, în vizorul procurorilor: șapte persoane reținute în Giurgiu

Zece persoane sunt cercetate într-un dosar privind modul în care au fost întocmite documentele electorale la o secție de votare […] Citește!

Cheltuielile de protocol ale Guvernului, reduse aproape la jumătate. Ce sume au fost tăiate

Cheltuielile de protocol ale aparatului de lucru al Guvernului au scăzut semnificativ față de anul trecut. Secretarul general al Guvernului, […] Citește!

Șeful Dacia avertizează: România pierde din competitivitate, iar Renault poate produce mașini în alte țări

Mihai Bordeanu, șeful Dacia pentru Europa de Sud-Est, avertizează că România riscă să piardă noi investiții în industria auto dacă […] Citește!

Româncă și partenerul ei, uciși în Portugalia de îngrijitorul lor. Cum a încercat suspectul să ascundă crimele

O româncă de 62 de ani și partenerul ei francez, în vârstă de 79 de ani, au fost uciși în […] Citește!

Casele de schimb valutar, sub lupa ANAF: 180 de operatori din România, verificați simultan

Casele de schimb valutar din întreaga țară intră în atenția inspectorilor antifraudă. ANAF a început Operațiunea F.O.C.U.S., o acțiune națională […] Citește!

Hagi, obiectiv clar pentru România în Liga Națiunilor: „Trebuie să câștigăm toate cele patru meciuri”

Selecționerul Gheorghe Hagi spune că este încrezător înaintea celor patru meciuri pe care România le va disputa în Liga Națiunilor […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Fără Dacia suntem nimeni în drum!

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!