Web Analytics
scris luni, 23.12.2024

Adrian Mutu, la un pas de Petrolul Ploiești

Petrolul a terminat anul 2024 pe locul șase, ultimul care va permite accesul în play-offul Superligii. Ploieștenii au învins, în etapa a 21-a, Unirea Slobozia, scor 2-1, dar la finalul partidei au primit o veste șoc, conform Prosport.ro.

Adrian Mutu, la un pas de Petrolul Ploiești

Antrenorul Mehmet Topal a anunțat că nu va mai continua la Petrolul, deoarece intenționează să plece acasă, la Istanbul, unde are familia. Decizia lui pare de neclintit, astfel că Petrolul trebuie să-și găsească antrenor cât mai rapid.

Cel vizat este chiar Adrian Mutu, liber de contract, din luna martie, când a plecat de la CFR Cluj. Mutu a jucat la Petrolul în 2014 și are o relație bună cu fanii, dar și cu șefii clubului.

Înainte ca Mehmet Topal să fie adus de foștii așa-ziși investitori turci, Adrian Mutu a avut o discuție cu șefii Petrolului. El s-ar fi arătat interesat să vină la echipă, fiind și aproape de casă, dar a condiționat o posibilă înțelegere de implicarea autorităților locale în sprijinul echipei.

Lucrurile au rămas atunci în coadă de pește, deoarece ajutorul de la stat nu a venit, iar turcii l-au adus pe Mehmet Topal, care în ciuda unui debut slab a reușit să imprime Petrolului un joc eficient, care a generat și rezultate peste așteptări.

De altfel, în luna octombrie, Mutu a fost prezent la Centenarul Petrolului, sărbătoarea care a marcat 100 de ani de existență a clubului ploieștean.

Mutu a jucat 21 de meciuri la Petrolul, marcând șase goluri. A fost căpitanul echipei sub comanda lui Răzvan Lucescu și Cosmin Contra.

Citește și: Ce decizie importantă a luat selecționerul Mircea Lucescu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

FC Argeș are un nou sponsor

METABET CF S.A. se alătură Familiei Vulturilor! FC Argeș are plăcerea să anunțe concretizarea unui...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...