Web Analytics

Adrian Miuţescu: „Cartea Neagră a Guvernării PSD va fi gata la finele lui ianuarie”

de | 17.01.2018 21:13 | Politica si Administratie

3 miutescuPrima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PNL Argeş pe 2018 a avut pe ordinea de zi  priorităţile   filialei din acest an, referitoare la reorganizare,  programul de evenimente la nivelul judeţului dar şi… propuneri pentru programul de guvernare. „Am luat în discuţie finalizarea comisiilor de specialitate ale PNL, pe care am început să le formăm după alegerile judeţene şi congresul naţional al partidului. A fost o perioadă încărcată, sunt 12 comisii  în care activează membrii sau nemembrii ai partidului şi care în domeniul dânşilor de activitate, al profesiilor pe care le au,  trebuie să se implice pentru a veni cu propuneri, programe, idei, pentru ca noi, de jos în sus, să putem colecta informaţii și să facem programe atât la nivelul judeţean, cât şi naţional şi pentru a propune, într-un final, programul de guvernare”, spune preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu.

În plus, liberalii au mai luat în discuţie  finalizarea Cărţii Negre a Guvernării PSD, pe care PNL o va prezenta în cursul acestei luni, probabil spre finele lui ianuarie. Au mai fost făcute propuneri de modificare, urmând ca în această săptămănă să fie finalizată şi aprobată în Biroul Executiv al partidului în formula finală pentru a putea fi redactată şi transmisă presei şi organizaţiilor din ţară. „Cartea  Neagră a Guvernării PSD  va cuprinde ceea ce noi spunem că s-a făcut greşit în ultimul an, anul 2017, primul an de guvernare al guvernării PSD”, precizează liderul liberalilor argeşeni.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii