FC Argeș va disputa sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 16, o nouă partidă în campionat. Adversara elevilor lui Bogdan Andone este UTA, una dintre surprizele plăcute ale acestui început de sezon.
Antrenorul echipei UTA, Adrian Mihalcea, și-a studiat bine adversara, despre care are cuvinte de laudă: „Jucăm cu revelația acestui campionat, o nou- promovată care în momentul de față se află într-o poziție foarte bună. O echipă mult schimbată în bine după venirea lui Bogdan Andone, cu care sunt prieten și știu cât de bine lucrează.
Defensiv, argeșenii stau foarte bine, iar în zona de atac au jucători tehnici, de viteză, eficienți și buni în duelurile unu la unu. Sunt pe primul loc la capitolul golurilor marcate din faze fixe, de asemenea, schimbă sau au flexibilitatea de a schimba sistemuL de la meci la meci, sau chiar în timpul jocului, în funcție de adversari. Așa că știm la ce să ne așteptăm, îi cunoaștem”, a declarat Mihalcea, potrivit livearad.ro.
Citește și: La ceasul amintirilor. Profesorul Mihai Georgescu: „Când l-am pierdut pe Dobrin, s-a rupt ceva în mine”
0 Comentarii