Adio, petrochimie românească! Mariana Gheorghe, director Petrom: „Nu avem nicio intenţie să repornim Arpechim”

de | 25.02.2016 13:05 | Politica si Administratie

Închisă de ani buni, rafinăria Arpechim Piteşti nu mai are nicio şansă să fie repornită, date fiind afirmațiile Marianei Gheorghe, directorul general OMV Petrom la ultimul bilanț al companiei care a avut loc zilele trecute. Unul dintre motive este supracapacitatea de producţie a carburanţilor atât din Uniunea Europeană, cât şi din România, unde cele trei unităţi de procesare a ţiţeiului care au mai rămas în picioare (Petrobrazi, Petromidia şi Petrotel) ar fi suficiente pentru acoperirea cererii. Mai mult decât atât, OMV Petrom nu are nici o ofertă concretă de vânzare a rafinăriei piteștene, astfel că producătorul de hidrocarburi şi electricitate a început procedurile de autorizare fiscală pentru transformarea unei părţi din Arpechim în depozit de carburanţi. Dincolo de aceşti factori, o eventuală redeschidere a acestei unităţi ar presupune costuri uriaşe. „Nu avem nicio intenţie să repornim Arpechim. Orice repornire a Arpechim ar însemna cheltuieli de sute de milioane de euro. Suntem în faza de autorizare fiscală pentru zona de depozitare. Aici ne aflăm acum”, a precizat Mariana Gheorghe.

OMV interesată de resursele României, nu de rafinăriile preluate

Din datele oficiale făcute publice de-a lungul timpului, pentru a funcţiona în parametrii de eficientă şi de conformitate cu mediul, Petrom ar fi trebuit să investească în Arpechim câteva sute de milioane de euro în ultmii 11 ani. Dar, la nivel de grup, această investiţie era ineficientă atâta vreme cât OMV dispunea deja de o capacitate de rafinare ce nu mai înghiţea şi Arpechim. Mai mult, este evident că pentru austrieci nu cele două rafinării din România, Arpechim și Petrobrazi, erau marea miza a preluării Petrom, ci resursele interne de petrol şi gaze ale țării. Zece ani, aceste resurse le-au adus profit sistematic, în fiecare an de peste 50% din profitul întregului grup austriac. Resursele României sunt însă limitate şi din ce în ce mai costisitor de exploatat. Drept urmare, OMV a început să vândă din exploatările mici şi nerentabile din România, orientându-se spre Rusia, se arată într-o amplă analiză pe această temă realizată de energy-center.ro.

Diferențe majore între realitate și declarațiile oficialilor Petrom

„Toate argumentele pentru care am închis Arpechim rămân valabile. E vorba de o rafinărie foarte mică (ceea ce ar fi neadevărat Arpechim fiind realizată pentru ţiţeiuri cu sulf foarte ieftine actual, pe la 15$/baril, observă energy-center.ro), care din punct de vedere al părţii economico-operaţionale nu are justificare. Cert este că la nivel european ne aşteptăm la închiderea în continuare de rafinării, tocmai pentru că este o supraofertă în întreagă Europa, deci şi la noi. Nu uitaţi că România are în continuare capacităţi operaţionale de peste 18 milioane de tone, în contextul în care nevoia pe piaţă este de circa nouă milioane de tone de produse”, a spus Gheorghe, care nu a uitat să precizeze că în cazul în care ar dori să redeschidă Arpechim, OMV Petrom ar trebui să investească mai multe sute de milioane de euro. „Păi, asta trebuia făcut demult, de când OMV a preluat Arpechim. Dar, austriecilor nici prin gând nu le trecea să-şi risipească banii câştigaţi din resursele României într-o rafinărie ce mai ţinea în spate un combinat (Oltchim), care nu era al lor”, arată sursa citată.

Arpechim, preluată pentru a fi ucisă

Potrivit energy-center.ro austriecii s-au asigurat încă de la semnarea contractului de privatizare că nu vor ţine în viaţă mai mult de cinci ani rafinăria de la Piteşti, care le-a fost băgată pe gât de către fostul senator de Argeş, Nicolae Văcăroiu. În acelaşi timp, OMV a atenţionat că va da la fier vechi şi combinatul Doljchim, nu înainte însă de a profita din plin de aprovizionarea cu gaze ieftine a acestuia în perioada în care preţul îngrăşămintelor era foarte ridicat. Ulterior, Doljchim a fost tăiat bucăţică cu bucăţică. Capacitatea de rafinare a României, cândva un element de forţă a economiei româneşti, s-a dus pe apă Sâmbetei şi odată cu ea aproape întreagă Petrochimie. O industrie cu valoare adăugată mare a devenit o amintire. Ar mai fi de spus și că, deloc neimportant, Petrom a notificat autorităţile de mediu despre intenţia de a începe demolarea unor instalaţii ale Rafinăriei Arpechim, exact după ce ruşii de la Rafo anunţau la rândul lor vânzarea instalaţiilor la fier vechi.

Câștiguri imense din valorificarea la fier vechi a Arpechim

În condițiile în care la Pitești din Arpechim vor rămâne doar niște terminale pentru depozitare hidrocarburi iar la orizont nu se întrevede nici un investitor care să aibă dorința și puterea de a prelua ansamblul Arpechim-Oltchim, e limpede pentru toată lumea că majoritatea instalațiilor aflate aici vor ajunge la fier vechi. Deși nu s-au dat publicității date oficiale în acest sens, surse din apropierea acestei probleme spun că asasinarea Arpechim ar avea o miză care se ridică la aproximativ 400 de milioane de euro. Aceleași surse spun că la Rafinăria Arpechim va demola Petrom în timp Petrochimia de la Arpechim va fi tăiată de către Oltchim. Totodată există voci care atenționează că de la Brazi (Petrobrazi) se demontează instalații întregi care sunt mutate în Austria și Germania.
Material realizat de F. Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii