„Avem bucuria de a trăi în acest județ minunat și avem puterea de a ține Argeșul Curat!”, spun reprezentanții proiectului prin care se ecologizează numeroase zone din județ. A.D.I. Servsal Argeș, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, Administrația Bazinală Argeș- Vedea, Direcția Silvică Argeș, Secția de Drumuri Naționale Argeș, Agenția pentru protecția Mediului Argeș, Garda Națională de Mediu Argeș, operatorii de salubritate, O.N.G. de mediu, Inspectoratul Școlar Județean Argeș și, nu în ultimul rând, cu primăriile din județul Argeș, a inițiat proiectul „Argeșul Curat! Implică-te și tu!”, proiect ce vizează ecologizarea râurilor principale din județ, drumurilor naționale și județene, cât și altor zone afectate de poluare de pe raza județului Argeș. Parteneri ai proiectului sunt și voluntarii din Asociaţia Zimbrul Carpatin.
Programul a început din 24 aprilie, la Lerești. A continuat pe 25 aprilie, la Câmpulung și Schitu Golești; 26 aprilie – Mihăești și Stâlpeni; 2 mai – Dâmbovicioara. Urmează 3 mai – Rucăr; 4 mai – Dragoslavele și Valea Mare Pravăț și 5 mai – Stoieneşti și Cetățeni.
Oricine dorește să participe la ecologizare este binevenit: voluntari, personal din cadrul primăriilor, de la instituții de învățământ, de la alte instituții publice și private. A.D.I. Servsal Argeș, ca inițiator al evenimentelor, vine în sprijin cu infrastructura de colectare a deșeurilor: saci pentru colectarea deșeurilor, mănuși de unică folosință și afișajul necesar evenimentului. Vor fi distribuite materiale de informare-conștientizare a evenimentelor și se vor centraliza datele privind cantităţile de deşeuri colectate. Mai multe despre proiect, pe www.argesulcurat.ro.
0 Comentarii