Activistul comunist și generalul Constantin Doncea s-a născut la 26 septembrie 1904, în comuna Cocu, județul Argeș și a decedat la 4 noiembrie 1973, la București. După absolvirea a cinci clase primare, Doncea se angajează ca muncitor și devine turnător calificat. În anul 1931 a devenit membru al Partidului Comunist din România. În fișa sa de cadre, el este descris ca fiind un individ „indisciplinat, care se manifestă ca un om primitiv, agramat, dar destul de curajos”.
A fost condamnat la 20 august 1933 la muncă silnică pe viață
La 15 februarie 1933, liderii muncitorilor de la Atelierele CFR Grivița, între care și argeșeanul Constantin Doncea, declară grevă, extinsă repede și la alte centre muncitorești ceferiste și petroliste din țară. A doua zi, forțele de ordine, armata și jandarmeria, primesc ordin să deschidă focul împotriva muncitorilor baricadați în fabrică. Acțiunea a fost coordonată de subsecretarul de stat din Ministerul de Interne, nimeni altul decât argeșeanul Armand Călinescu (viitorul prim-ministru). Cu acest prilej, au murit împușcați zeci de muncitori. Constantin Doncea, în calitate de lider al greviștilor, a fost arestat, condamnat la 20 august 1933 la muncă silnică pe viață (aceasta fiind cea mai mare pedeapsă și a mai primit-o din lotul greviștilor din 1933 doar Dumitru Petrescu) și închis. Un an mai târziu, în condițiile reluării relațiilor diplomatice dintre România și URSS, are loc rejudecarea procesului la Craiova. Și de această dată Doncea și Petrescu obțin cele mai mari pedepse și anume 15 ani de muncă silnică. În ianuarie 1935, Cominternul organizează prin intermediul Partidului Comunist Român evadarea celor mai importanți trei greviști din „lotul Grivița”. Astfel, într-o acțiune organizată probabil de Marcel Pauker și Gheorghe Stoica, Doncea reușeşte să evadeze din închisoarea din Craiova, împreună cu Dumitru Petrescu și Gheorghe Vasilichi. Potrivit lui Vladimir Tismăneanu, „Dej a rămas în temniță acumulând, se pare, o imensă doză de resentiment împotriva mai norocoșilor și, probabil, mai binevăzuților [de către Komintern] colegi. Dej nu era un produs al aparatului moscovit, nu fusese direct și nemijlocit testat întru loialitate necondiționată lui Stalin, la fața locului”.
A fost recrutat de NKVD
În iunie 1935, Constantin Doncea fuge în URSS, unde va învăța timp de doi ani și jumătate la Școala Leninistă de cadre, familiarizându-se și cu limba rusă. În 1937, Doncea este trimis pe frontul războiului civil din Spania (împreună cu Petrescu și cu Vasilichi), pentru a lupta în brigăzile internaționale aflate de partea socialiștilor spanioli. În același an, un ziar din Odessa scrie despre el că ar fi încercat să fugă peste graniță și că ar fi fost împușcat de grăniceri. Protagonistul nostru este recrutat de NKVD, fiind considerat de liderul bulgar Ghiorghi Dimitrov ca cel mai important dintre românii aflați în exil în URSS. După declanșarea celui de-al doilea război mondial, armata sovietică îl folosește în mai multe acțiuni de sabotaj și lupte de partizani (potrivit mărturiei lui Alexandru Bârlădeanu). Printre altele, Doncea a fost parașutat și în Crimeea. La 19 august 1944, Constantin Doncea este parașutat de sovietici în România, dar nu reușește să ia legătura cu conducerea Partidului Comunist din România. După răsturnarea guvernării antonesciene și constituirea în martie 1945 a guvernului condus de Petru Groza, Doncea a fost înaintat, mai exact la 15 august 1945, la gradul de locotenent-colonel de infanterie. A primit, de asemenea, la 18 martie 1950 gradul de general maior – arma artilerie (cu vechimea din februarie 1943).
A îndeplinit funcția de ministru al colectărilor în Guvernul Chivu Stoica
Pentru o perioadă, Doncea a fost membru în Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român și viceprimar al Bucureștiului în perioada noiembrie 1947 – februarie 1948. A îndeplinit între februarie 1948 și martie 1950 funcția de adjunct al Ministrului construcțiilor. În perioada martie 1950 – mai 1952 a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. În mai 1952 a fost trecut în rezervă. În perioada 11 mai 1956 – 21 ianuarie 1957, Doncea a îndeplinit funcția de ministru al colectărilor în Guvernul Chivu Stoica. La Plenara Comitetului Central a PMR din 9-13 iunie 1958 a fost scos din conducerea Partidului Muncitoresc Român, fiind acuzat de activitate antipartinică, fracționism, revizionism și „concepții anarhice”, împreună cu alți lideri comuniști așa cum ar fi Grigore Răceanu, Ovidiu Șandru, Eugen Genad, Heinrich Genad, Ion Drancă, Constantin Moflic, Ștefan Pavel, Vasile Bîgu, Vasile Negoiță și Iacob Coțoveanu. Ei au fost acuzați de Gheorghiu-Dej și Gheorghe Vasilichi (susținuți, între alții, de Vasile Vîlcu, Simion Bughici, Mihai Burcă, Ștefan Voicu, Barbu Zaharescu, Ofelia Manole și chiar de soția lui Răceanu, Ileana Răceanu). Discursul cu principalele acuzații împotriva lui Doncea și a celorlalți veterani a fost rostit de Nicolae Ceaușescu. Un alt lider comunist, Leonte Răutu, i-a acuzat și de faptul că se pronunțaseră pentru o linie revizionistă și își exprimaseră simpatia pentru comunismul de tip iugoslav. Se pare, după unii istorici, că motivul real al eliminării „grupului Doncea” l-au constituit resentimentele lui Dej față de unii ilegaliști ai partidului care îl criticaseră pentru abandonarea idealurilor comuniste ale mișcării clandestine, pentru înstrăinarea față de mase și pentru marginalizarea vechilor membri de partid din perioada de ilegalitate. Doncea a fost reabilitat în anul 1968 în urma plenarei CC a PCR împreună cu toți cei excluși din partid de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Constantin Doncea a murit în anul 1973 la București.
M.Ionel
