În ultimele 72 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Întrucât în perioada 16-22 iunie a.c., la nivel european, este planificată acțiunea “Alchool&Drugs”, destinată combaterii conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive, polițiștii argeșeni au acționat în acest sens, iar în urma verificărilor efectuate în ultimele 3 zile, au constatat mai multe contravenții și infracțiuni la regimul rutier.
Citește și Peste 4000 de elevi argeșeni s-au înscris la examenul de Evaluare Națională
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 550 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 160.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 55 de permise de conducere și au fost retrase 30 certificate de înmatriculare.
0 Comentarii