Web Analytics

Acțiune preventivă cu viitori asistenți medicali de la „Carol Davila”, de Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

de | 25.11.2022 11:25 | Actualitate, Home

Ziua de 25 noiembrie a fost desemnată de Adunarea Națiunilor Unite drept Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. În acest context, polițiștii argeșeni, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Argeș (A.N.I.T.P.), au desfășurat o activitate informativ-preventivă în avans cu viitori asistenți medicali din cadrul Școlii Postliceale „Carol Davila” din Pitești, în ziua de 24 noiembrie.

Viitorii asistenți medicali au fost informați cu privire la protecția legislativă a victimelor violenței domestice, modalitățile prin care pot depista dacă un pacient este victimă a violenței domestice, dar și obligațiile legale și morale pe care un asistent medical le are cu privire la această infracțiune.

„De asemenea, împreună cu reprezentantul A.N.I.T.P.-C.R. Argeș, au fost purtate discuții cu privire la faptul că persoanele ce provin din medii defavorizate sau cele care nu beneficiază de sprijinul familiei, cu precădere femei, pot deveni victime ale traficului de persoane. Astfel, au fost evidențiate, din perspectiva de viitori asistenți medicali, indiciile ce pot semnala o posibilă traficare a pacientului, precum și sunt mijloace morale și legale la care pot apela pentru scoaterea victimei din situația de pericol”, a mai transmis IPJ Argeș

Polițiștii argeșeni au abordat și subiectul discriminării. Orice persoană ce se consideră discriminată poate formula o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instituție abilitată să sancționeze contravențional faptele de discriminare.

Citește și Violența cibernetică are consecințe în lumea muncii! 25 noiembrie-Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

Închisoare de la 6 luni la 5 ani pentru nerespectarea ordinului de protecție

Unul dintre instrumentele de protecție pentru victimele violenței domestice este ordinul de protecție provizoriu, care se emite de către poliţişti atunci când există riscul ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol. Legea prevede și sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor ordinului de protecție provizoriu, mai exact închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *