Web Analytics
scris sâmbătă, 15.12.2018

Accident cu victime încarcerate, la Merișani

 

Accident cu victime încarcerate, la Merișani

 UPDATE Patru persoane se află la spital. 

„În urma accidentului, la Spitalul Județean au fost aduse patru victime. Una a fost internată pe chirurgie, cu un traumatism toracic. Celelate trei sunt în curs de investigați. Niciuna dintre victime nu este în stare gravă”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, Marius Pascu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș

UPDATE:  La volanul mașinii care a intrat pe contrasens  se afla un bărbat în vârstă de  87 de ani.
El și soția sa, în vârstă de 73 de ani, sunt cele două victime rămase încarcerate.
Ambii erau conștienți când au fost scoși din Loganul condus de octogenar, care se îndrepta spre Curtea de Argeș.
 
Știrea inițială: Totul s-a întâmplat după ce unul dintre conducătorii auto a intrat cu maşina pe contrasens,

Trei mașini au fost implicate, sâmbătă dimineață, într-un grav accident produs la Merișani, pe DN7C.

S-a întâmplat după ce unul dintre șoferi a intrat cu mașina pe contrasens, unde a izbit un autoturism care venea din sens opus.

Ulterior, cele două mașini au fost lovite de o a treia.

În urma accidentului au rezultat mai multe victime, dintre care două, încarcerate.

Cele două persoane au fost scoase conștiente dintre fiarele contorsionate de  către echipajul de descarcerare sosit la fața locului împreună cu Poliția și Echipajele medicale.

„Din primele date conducătorul unui autoturism care se deplasa pe sensul Pitești – Curtea de Argeș, pe linia dreapta dintre Merișani și Borlesti a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens unde a lovit un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus. După impact cele două auto au fost lovite de al treilea care venea dinspre Curtea de Argeș”, precizează IPJ Argeș.

Foto: Info Trafic Pitesti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...