Circulaţia a fost restricţionată joi (13 aprilie) dimineaţă, la ora 5.30, pe DN 65, pe sensul Pitești-Slatina, în zona localităţii Lunca Corbului, Argeș, după coliziunea între un autoturism, un autotren şi un autocar, în urma evenimentului rutier nefiind înregistrate victime, după cum a anunțat IPJ Argeș (la ora 8.38).
Citește și: Prefectul şi părerea lui Lasconi: de la nenorocit, la gândac!
„Pe DN 65, la kilometrul 100+800 de metri, în zona localităţii Cerbu, judeţul Argeş, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism, un autocamion şi un autocar de transport persoane, în care se aflau 15 pasageri. Nu au rezultat victime. Circulaţia rutieră este restricţionată pe sensul de mers Piteşti – Slatina, desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiei”, se arăta într-un comunicat al Centrului Infotrafic al Poliției Române, transmis mai devreme.
ISU Argeș a transmis că au fost monitorizate doar două persoane din autocar, care nu au avut nevoie de transport la spital.
Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
0 Comentarii