
Duminică dimineața, în jurul orei 07:00, un accident s-a petrecut pe DN 73E, în Mioveni. O mașină a ajuns în glisieră, iar șoferița – la spital.
Polițiștii Formațiunii Rutiere din Mioveni au făcut cercetări. S-a stabilit că șoferița, o femeie de 36 de ani, din Pitești, în timp ce se îndrepta spre fabrica Automobile Dacia, posibil pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul mașinii și a intrat în glisiera de protecție.
Femeia a suferit răni ușoare, fiind transportată la spital pentru investigații medicale. Testată cu aparatul etilotest, a rezultat că nu a consumat alcool.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta continuă.
Citește și Trei copii răniți în accidentul cu patru mașini de pe Autostrada A1 București – Pitești




0 Comentarii