Un eveniment rutier a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 26 septembrie, la Pitești Este vorba despre un accident produs la intersecția străzii Depozitelor cu strada Găvenii din municipiu.

Citește și: Pitești. Controale la aparatele de marcat fiscale. Amenzi de peste 80.000 lei într-o zi
Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de transport personal și victime multiple, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Potrivit celor de la ISU Argeș, eEchipajele medicale asistă trei persoane, doi adulți și un minor.
Nu se cunosc deocamdată împrejurările în care a avut loc coliziunea celor două mașini. Poliția face cercetări.
Update 1. Răniții, duși la spital
ISU Argeș a revenit cu informația că toate cele trei persoane rănite au fost transportate la spital.
Update 2. Nu a acordat prioritate
Polițiștii rutieri din Pitești au intervenit la acest accident, stabilind că un bărbat de 59 de ani, din Pitești, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Bascov. În urma impactului, autoturismul acestuia din urmă a fost proiectat în gardul unei proprietăți.
Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a trei persoane: conducătorul auto, de 38 de ani, un pasager de din același vehicul și o pasageră din autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.




0 Comentarii