Web Analytics
scris marți, 13.06.2023

Accident cu cinci mașini pe A1. Un copil de 5 ani a ajuns la spital

Un accident grav a avut loc în această după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul de intrare în București, în dreptul localității Dragomirești Vale, din județul Giurgiu. Cinci mașini au fost implicate în eveniment, un copil de 5 ani, alături de alți doi adulți, fiind transportați la spital.

Accident cu cinci mașini pe A1. Un copil de 5 ani a ajuns la spital

Citește și: A murit Constantin Nicolescu

Potrivit ISU Giurgiu, în eveniment au fost implicate cinci autoturisme, în care se aflau conducătorii auto şi şase pasageri. Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov cu o descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM). Paramedicii au preluat un băieţel de cinci ani, conştient şi cooperant, şi i-au acordat primul ajutor până la sosirea UTIM care l-a transportat, însoţit de tatăl său, la un spital din Capitală. Alte două persoane rănite, o femeie în vârstă de 33 de ani şi un bărbat de 37 de ani, au fost transportate cu ambulanţele SMURD la spital.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *