Academicienii României au răspuns la chemarea Argeșului de a relansa, promova și proteja valorile naționale

de | 22.07.2017 15:22 | Actualitate

Golesti fotoAstăzi, la Muzeul Golești, a avut loc lansarea proiectului “Respect pentru Valorile Naționale”.Este un proiect gândit de administrația județeană care se arată dornică de a oferi o platformă deschisă dezbaterilor pe marginea ideilor de națiune, valori și valori naționale, idei considerate perimate și abandonate în derizoriu în contextul unui iluzoriu și facil câștig cotidian. De aceea, pe domeniile încărcate de istorie ale Brătienienilor, a fost organizată astăzi o dezbatere la care au fost invitați să participe alături de academicieni și personalități reprezentative ale vieții științifice, cultural-artistice, reprezentanți ai mass media…vârfuri de lance ale tinerei generații, olimpici ai liceelor argeșene, de la care se așteaptă, într-un orizont de timp mai apropiat sau mai îndepărtat, așezarea pe locurile cuvenite a criteriilor adevărate pe baza cărora s-ar putea realiza revalorizarea națiunii române, aflată în criză, după cum au recunoscut academicienii. Au luat loc, astfel, la masa rotundă, alături de medicul Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș și președintele Consiliului Științific al Institutului de Cercetări Nucleare, Șerban Valeca, academicianul Răzvan Theodorescu, președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual al Academiei Române, academicianul Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, academicianul Gheorghe Păun, membru al Secției de Știință și Tehnologia Informației a Academiei Române, Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei de Cutură și Educație din Parlamentul European, prof.univ. dr. Mircea Beuran, președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale București, Elisabeta Bostan, regizor și scenarist, Lucia Hossu Longin, realizatoare TV, Laurențiu Damian, regizor și scenarist, președintele Uniunii Cineaștilor din România și mulți alții

“Ideea acestui proiect a pornit de la o discuție informală, cu domnul președinte Manu. Cred că această inițiativă vine în întâmpinarea unei necesități a multor concetățeni de-ai noștri, mai ales tineri, de a reconstitui la un mod informal, dar profund și cu sinceritate respectul pentru valorile naționale, indiferent din ce generație fac parte sau din ce domeniu, de a consolida identitatea națională și de a reveni la acel sentiment de comuniune socială, care trebuie să ne reunească pe toți în jurul unor valori comune. În aces sens, a luat ființă un grup de inițiativă format la inceputul lunii iunie, tot la Golești, grup deschis tuturor celor care au idei, care doresc să se alăturie cu gândul și cu fapta, cu acțiuni care să vină în sprijinul acestei idei”, a fost declarația de intenție a jurnalistului Bogdan Ficeac, purtătorul de cuvânt al grupului de inițiativă al acestui eveniment. Bogdan Ficeac este și cel care a dat citire manifestului “ Respect pentru valorile naționale!”, un apel adresat tuturor celor care doresc să se alăture acestei inițiative menite să conducă la renașterea și consolidarea culturii naționale.
Respectul pentru valorile naționale, promovarea și protejarea lor, este obiectul principal al acestui proiect la care au aderat și alte județe din țară Referitor la inițiativa de la Argeș, academicianul răzvan Theodorescu a spus: “ Numai din gură vorbim de valorile naționale dar la nivelul Preșidenției și Guvernului nu se face nimic. Este salutară această inițiativă!”. La rândul său, academicianul Eugen Simon a remarcat: “ Această idée este bună. Trebuie dusă mai departe!”. “ Aplauze pentru această inițiativă”, a afirmat și academicianul Gheorghe Păun.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii