Web Analytics
scris miercuri, 22.07.2015

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, dublă lansare de carte în Argeş

Miercuri, 22 iulie, la ora 11.00, în Sala de Conferințe, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș vă invită la un eveniment editorial de excepție: lansarea volumului „Amintiri… Viața la țară – Stolniciul interbelic” (Editura Oscar Print, București, 2015), semnat de academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. De asemenea, în aceeași zi, de la orele 16.30, academicianul este așteptat în comuna natală, Stolnici, pentru a lansa aceeași carte.
Invitații speciali ai evenimentului sunt acad. Răzvan Theodorescu, acad. Sabina Ispas și prof. univ.dr. Cristina Glavce.
Istoricul Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost apreciat mereu pentru figura sa carismatică, foarte elegantă. Academicianul este descendent al marilor familii boierești din Muntenia. Ceea ce nu se știe este că istoricul a petrecut 10 ani, din anul 1931, la moșia familiei din județul Argeș, pentru  a se proteja de criza mondială, care a afectat și România în perioada interbelică. Aici, tatăl său avea o moară, pământ și multe alte acareturi. Cu siguranță, volumul, care va fi lansat săptămâna viitoare, va lumina o serie de unghere neștiute despre familia academicianului și despre perioada interbelică.
Sabina Busuioc

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, dublă lansare de carte în Argeş

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită