Expoziția județeană de icoane, organizată, an de an, de Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș – prin grija meticuloasă a preotului Cosmin Bloju – a fost găzduită timp de aproape o lună de Biblioteca „Dinicu Golescu” și a atras mii de vizitatori.
45 de lucrări, realizate după canon, de studenți, masteranzi și absolvenți ai Facultății de Teologie din Pitești, Specializarea „Artă Sacră”, au primit binecuvântarea Arhiepiscopului de Argeș, prin intermediul soborului care a deschis, solemn, expoziția. Desenul clar, precis, coloritul strălucitor și realismul compozițiilor, elemente definitorii pentru Pîrvu Mutu (1657 – 1735), implicit pentru stilul brâncovenesc, se regăsesc în icoanele artiștilor de astăzi – Adriana Ban, Aurelia Florentina Cățoi, Camelia David, Constantin Ghețea, Ioana Maria Giura, Dorin Grecu, Dan Isăilă, Monahia Iosifa, Vasile Macovei, Elena Manea, Adela Nicoleta Marinică, Alexandru Rădulescu, Laura Ștefănoiu, Cristina Tavă, Elena Tănase, Elena Ungureanu Ghiordunescu, Iancu Ungureanu Ghiordunescu, Raluca Ioana Țoacă, Andreea Iordache Zaharia. Lor li s-au alăturat, întru slăvirea frumuseții celeste, membrii Asociației Persoanelor cu Autism din Pitești.
Vernisajul expoziției a fost urmat de vizionarea documentarului dedicat operei lui Pîrvu Mutu Zugravu, documentar purtând semnătura lui Lucian Ciucu, președintele, încă de la înființarea sa, în 1994, a Festivalului Național de Film Religios „Lumină din Lumină”.
Denisa Popescu

Scrisoare către cititorii care nu mai cred că o criză vine singură
Ziarul BURSA # Editorial. English Version DOSARUL BURSA pe care îl propunem cititorilor...
0 Comentarii