O veste tristă pentru cultura din România! Scriitorul Radu F. Alexandru s-a stins din viață, vineri, 26 decembrie, la vârsta de 82 de ani, a anunţat Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, într-un mesaj pe Facebook.

Citeşte şi: Scene din viaţa culturală piteşteană (156)
Confom sursei citate, dramaturgul a murit dimineață, după o lungă suferință.
„Lasă în urmă o prodigioasă creaţie dramaturgică şi cinematografică, fiind unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici, pe scenele unor teatre din Bucureşti şi din ţară. Prin dispariţia lui Radu F. Alexandru cultura română pierde una din personalităţile sale de excepţie”, au scris reprezentanții TNB.
Născut la 12 iulie 1943, la București, Radu F. Alexandru (Feldman Radu Alexandru) a avut un studiat matematica, filosofia și regia de teatru, completate, mai târziu, cu titlul de doctor în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, potrivit Radio România Cultural.
Autor a numeroase piese de teatru montate în București, în țară și în străinătate, Radu F. Alexandru a activat și în cinematografie, ca scenarist al unor filme importante din filmul românesc, colaborând cu regizori precum Dan Pița, Alexa Visarion sau Dinu Tănase.
Radu F. Alexandru a fost senator timp de trei mandate din partea PNL. A fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului o scurtă perioadă, în 2012, în timpului unui mandat și și-a dat demisia din forul care reglemenează audiovizualul, după o sesizare la Comisia Juridică a Senatului, potrivit Mediafax.
Înmormântarea va avea loc luni, 29 decembrie, la ora 12, la Cimitirul evreiesc din Şoseaua Giurgiului nr. 2.




0 Comentarii