Web Analytics
scris marți, 11.01.2022

A murit președintele Parlamentului European

David Sassoli, președintele Parlamentului European, a murit, marți dimineață, într-un spital din Italia. În vârstă de 65 de ani, acesta era spitalizat din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave” cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar.

A murit președintele Parlamentului European

„Președintele Parlamentului European a murit la ora 1:15 la data de 11 ianuarie , la spitalul din Aviano, Italia, unde a fost internat“ , a scris Roberto Cuillo pe Twitter, purtătorul său de cuvânt.

CITEȘTE ȘI: Tentativă de omor asupra unui gardian la Penitenciarul Ghrerla. Agenții de penitenciare cu capul în pământ în fața deținuților!

După ce a contractat o pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru „complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”, Parlamentul European a confirmat că președintele Sassoli a fost internat la spitalul din Italia pe 26 decembrie. În noiembrie, președintele Parlamentului European a anunțat că este nevoit să rămână în concediu medical din cauza stării de sănătate.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...