Web Analytics

A murit în timp ce executa lucrări pe un acoperiș din Câmpulung. Lucra fără forme legale

de | 3.03.2021 14:11 | Actualitate

Un bărbat a murit în timp ce executa lucrări pe un acoperiș, la 7-8 metri înălțime, în Câmpulung, nu în comuna Schitu Golești, așa cum s-a transmis inițial.  Victima a fost declarată decedată de către echipajul de la ambulanță.

„În ziua de 03 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, care executa lucrări la acoperișul unei hale în municipiul Câmpulung, ar fi devenit inconștient.

Din nefericire, în ciuda efortului echipajelor medicale sosite la fața locului, bărbatul a fost declarat decedat.

Din primele verificări, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au stabilit că bărbatul de 57 de ani, din Câmpulung, lucra fără forme legale la acoperișul unei hale aflate în construcție.

De asemenea, întrucât acesta prezenta mărci traumatice specifice electrocutării, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, în cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea, respectiv de nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal”, a transmis IPJ Argeș.

Citește și Scandalul canalului de pe strada Boteanu din Piteşti / Proiectantul devizului ieftinit din pix cu 100.000 euro este USR-istul Răzvan Olteanu

Citește și Polițiștii au reușit să îl imobilizeze pe bărbatul care a vrut să își dea foc într-un cimitir din Ștefănești

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii