Web Analytics
scris duminică, 06.08.2023

A mers la un concurs și a murit din cauza unui drog care se vinde cu 7 lei

Fata de 16 ani plecase din București, alături de o prietenă, la un concurs organizat într-un liceu din Piatra Neamț. La gară, aceasta a fost  așteptată de un băiat de 19 ani, pe care îl cunoscuse pe internet.

A mers la un concurs și a murit din cauza unui drog care se vinde cu 7 lei

Citește și: Untold: Mii de oameni au fost în pericol după ce scena a luat foc

„Ea a ajuns la 10 jumătate. A zis că prietena ei doarme și a zis că își face un duș și că urmează să se culce. A fost preluată de la gară de acest băiat în jurul orei 21:00 și a plecat cu mașina băiatului. Se aflau și părinții băiatului în locuință la momentul respectiv. Din câte am înțeles, mama băiatului ar fi chemat ambulanța”, a spus tatăl fetei, conform Digi24. După ce au ajuns acasă, băiatul i-ar fi propus fetei să consume un drog sintetic, numit Cristal, iar aceasta a acceptat. Nu a durat mult și i s-a făcut rău. Mama băiatului a sunat la ambulanță în momentul în care a văzut că fata sângerează puternic.

Citește și: Mărturia mamei femeii care a născut pe trotuar: „Nici măcar nu s-au uitat la ea. Ne-au spus că au sunat la ambulanţă şi să aşteptăm la poartă”

După moartea fetei, polițiștii au făcut percheziții și au descoperit că băiatul care a așteptat-o în gară este de fapt un dealer de droguri, care făcea parte dintr-o rețea din Neamț. La descinderi au fost găsite sute de grame de droguri de mare risc, printre care și Cristal. Este un drog ieftin, care se vinde cu sume cuprinse între 7 și 15 lei doza. Specialiștii de la Agenția Antidrog spun că părinții ar trebui să fie foarte precauți pentru că pe piața neagră din România au intrat droguri noi, iar copiii lor pot fi curioși să le încerce.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *