Web Analytics
scris miercuri, 27.04.2022

A furat dintr-o mașină parcată într-o benzinărie din Slovacia. Argeșeanul a fost trimis în judecată

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

A furat dintr-o mașină parcată într-o benzinărie din Slovacia. Argeșeanul a fost trimis în judecată

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 09 spre 10 august 2018, în timp ce se afla în parcarea unei stații de carburanți de pe autostrada D2, din Slovacia, un bărbat de 24 de ani, din Merișani, ar fi sustras 2.000 de euro și 6.000 de coroane norvegiene din autoturismul unui cetățean norvegian.

Citește și:Argeș. Altă persoană găsită decedată într-un apartament

Dosarul penal în cauză s-a constituit, initial, la nivelul autorităților judiciare din Republica Slovacă, iar cercetările au fost efectuate de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, după ce s-a realizat și admis transferul de procedură, către autoritățile judiciare române.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...