Web Analytics

A doua condamnare într-un dosar iniţial muşamalizat / Doctoriţa Herişanu, doi ani cu suspendare pentru uciderea din culpă a lui Alin Niţescu

de | 7.10.2020 14:34 | Dezvăluiri

# Condamnarea medicului psihiatru Ramona Herișanu este în primă instanță, iar doctorița a făcut deja apel, la fel ca și tatăl victimei, profesorul Viorel Nițescu din Câmpulung Muscel # Anterior, în același caz, medicul Titi Păun de la Spitalul Județean a primit un an pentru fals intelectual

Cazul tânărului Alin Nițescu, decedat în 2013 după ce i se administrase tratament pentru problemele care îl afectau din punct de vedere psihic, a ajuns în faza condamnării celor implicați. Prima condamnare a venit anul trecut, când doctorul Constantin Păun a primit un an de închisoare, aplicarea pedepsei fiind amânată pe un termen de supraveghere de doi ani. Luna trecută s-a dat pronunțarea și în procesul în care medicul psihiatru Ramona Herișanu a fost acuzată de ucidere de culpă. Instanța a stabilit pentru aceasta o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

Au trecut ani buni până la primele decizii, după ce instanța a întors dosarul la Parchet pentru refacerea cercetării penale

Moartea lui Alin a îndoliat, dar a și revoltat familia acestuia, astfel că fratele și tatăl nu au contenit să lupte pentru ca cei pe care i-au considerat a fi vinovați să nu scape de aplicarea legii. Ani de zile au trecut până la primele decizii, după ce dosarele au fost întoarse la Parchet pentru reevaluarea cercetărilor.
Primul proces încheiat a fost cel în care fostul șef al Secției ATI de la Județean, doctorul Constantin Păun, a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. Procurorii au constatat în privința acestuia atestarea de fapte necorespunzătoare adevărului în cazul morții lui Alin Nițescu. Aplicarea pedepsei lui Păun a fost amânată pe un termen de supraveghere de doi ani. Sentința a rămas aceeași și după apelare.
Al doilea proces s-a finalizat, în primă instanță, luna trecută. Medicul psihiatru Ramona Ionela Herișanu a fost acuzată de ucidere din culpă, tatăl lui Alin s-a constituit parte civilă în dosar, la fel ca și Spitalul Județean și Serviciul de Ambulanță, iar fratele lui Alin, Liviu Doru Nițescu, a avut calitatea de parte vătămată. Judecătorii au stabilit pentru doctorița Herișanu o pedeapsă de doi ani de închisoare și au dispus suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, termenul de supraveghere fiind de doi ani. În această perioadă, medicul psihiatru trebuie să anunțe schimbarea locuinței sau orice deplasare care depășește cinci zile, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În plus, în termenul de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

Dr. Herișanu – daune morale și materiale de 100.000 lei către familia victimei

Pe latura civilă, instanța a dispus ca Herișanu să-i plătească tatălui victimei, Viorel Nițescu, suma de 90.000 de lei reprezentând daune morale și 10.000 de lei daune materiale. Pe de altă parte, către Spitalul Județean trebuie să achite 1.035,04 lei reprezentând cheltuielile efectuate pentru asistența medicală acordată lui Alin și 249 lei către Ambulanța Argeș.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată pe calea apelului atât de tatăl victimei, Viorel Nițescu, cât și de către cea condamnată, medicul Ramona Herișanu.

Profesorul Nițescu, tatăl lui Alin: „Merită închisoare cu executare!”

Parte în proces, tatăl tânărului mort, profesorul Viorel Nițescu, a atacat deja hotărârea primei instanțe. ”Am avut dreptate când am spus că ea (n.r. – Ramona Herișanu) mi-a ucis fiul și eu nu concep să fie suspendată executarea pedepsei. Trebuie neapărat să se dea cu executare. Iar pe parte civilă, doar 90.000 de lei valorează viața unui om? Sau un fleac de 10.000 de lei înseamnă tot ce am cheltuit în acești ani cu înmormântarea, parastase, că de curând i-am făcut de șapte ani, procese și toate celelalte? Eu am cerut două milioane de euro, că o viață de om nu valorează o nimica toată. Tocmai de aceea am făcut apel!”, ne-a declarat profesorul Nițescu.
Cătălin Ioan Butoiu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Nemultumitului i se ia darul !
    Nu contest greșelile făcute de medici, dar răutatea cu care tatăl celui decedat vorbește despre închisoare, mă oripilează și mă face să mă îndoiesc de calitatea sa de profesor blând și educat.
    Timpul vindecă răni adânci, în acest caz se pare că a orbit oamenii de răutate.
    Am învățat ceva din cazul ăsta, perseverența este cheia oricărei probleme.