Jurnalul de Arges
Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Andrei Tase: „În Biserică, muzica trebuie să-l ajute pe om să intre în rugăciune şi să-l conducă spre Dumnezeu”
Pr. Psih. Dr. Rafael Vintilă: Din perspectiva dumneavoastră, ce face ca o muzică să fie cu adevărat sacră? Care sunt criteriile după care ar trebui aleasă muzica pentru Sfânta Liturghie și cum putem păstra echilibrul dintre valoarea artistică și fidelitatea față de credință?
Andrei Tase, doctor în muzică: - Cei care se opresc să asculte o muzică autentic sacră experimentează adesea pace, liniște și o desprindere de grijile cotidiene. Pentru mine, criteriul fundamental al muzicii bisericești este unul simplu: să susțină rugăciunea. Cântarea nu trebuie să distragă atenția de la Sfânta Euharistie, să creeze tensiune sau să transforme spațiul liturgic într-o scenă de spectacol. Admir faptul că în numeroase biserici – ortodoxe ruse, romano-catolice, luterane sau adventiste – s-a păstrat un stil muzical solemn, care favorizează reculegerea. Din perspectiva mea de muzician, influența muzicii asupra emoțiilor este profundă. Tocmai de aceea, în muzica liturgică trebuie să existe un echilibru între excelența artistică și fidelitatea față de învățătura apostolică. Muzica din Biserică trebuie să conducă spre rugăciune, nu spre divertisment. Limbajele muzicale care cultivă agresivitatea, trivialitatea sau excitarea excesivă pot intra în contradicție cu caracterul sacru al cultului. Din această perspectivă, multe manifestări inspirate din cultura rock sau din anumite stiluri comerciale nu își găsesc locul în cadrul slujbelor.
Un exemplu interesant este Martin Luther, care a acordat muzicii un rol deosebit în viața Bisericii, considerând-o un dar al lui Dumnezeu și asociind-o profund cu teologia. Reforma luterană a încurajat cântarea comunitară în limba maternă, astfel încât credincioșii să nu fie doar ascultători, ci participanți activi la exprimarea credinței. Astăzi, când muzica creștină circulă masiv pe platformele digitale și pe rețelele sociale, discernământul este cu atât mai important. Există creații valoroase, dar și materiale în care erorile muzicale, armonice sau chiar de exprimare afectează mesajul. Liturghia nu este un spectacol în care solistul devine vedeta. În Biserică, muzica trebuie să-l ajute pe om să intre în rugăciune și să-l conducă spre Dumnezeu.
De aceea, alături de talent și profesionalism, sunt indispensabile smerenia compozitorului, a psaltului, a cantorului, a dirijorului și a întregului cor. În ceea ce mă privește, această preocupare pentru muzică se împletește firesc cu activitatea alături de tatăl meu, Adrian Tase. Avem o relație foarte frumoasă și lucrăm împreună în proiecte care reunesc muzica, medicina, cultura și viața comunității.
Tata are o energie extraordinară și, într-un anumit sens, și-a păstrat mintea de adolescent: este mereu curios, activ și dornic să descopere lucruri noi. El a fost preocupat și de relația dintre muzică și starea de bine, considerând muzica o posibilă metodă complementară în susținerea sănătății și a echilibrului psihofizic. Pentru noi, muzica nu rămâne însă izolată de celelalte dimensiuni ale vieții. Participăm împreună și la activități sportive, inclusiv la competiții de alergare, pentru că un stil de viață sănătos presupune și mișcare. Există, de altfel, o observație atribuită tradiției medicale a lui Avicenna, potrivit căreia mișcarea trebuie făcută cu măsură: mersul alert, călăria sau exercițiile fizice sunt benefice, dar omul trebuie să știe când să se oprească. Ideea este surprinzător de actuală: nu orice efort este automat sănătos; contează doza, regularitatea și adaptarea la propriul organism.