Web Analytics
scris joi, 23.12.2010

Moş Crăciun a adus cadouri la Şcoala de Fotbal „Dani Coman”

Săptămâna trecută la stadionul „Nicolae Dobrin”, a fost inaugurată oficial Şcoala de Fotbal a portarului argeşean, Daniel Coman. Cei 120 de copii ai şcolii vor fi găzduiţi de vestiarele Centrului de Copii şi Juniori „Leonte Ianovschi”, acolo unde, alături de Dani Coman, au făcut primii paşi în fotbal Mutu, Neaga sau Jean Barbu. În faţa Centrului, copiii l-au aşteptat cu nerăbdare pe Moş Crăciun, care a adus fiecăruia dintre ei câte o pungă mare, plină cu dulciuri. Micuţii fotbalişti au promis Moşului că se vor strădui să aibă rezultate şi performanţe bune şi că vor călca pe urmele idolului lor, Dani Coman. Şcoala de la Centrul „Leonte Ianovschi” are şase grupe de copii, antrenate de patru antrenori: Mihai şi Mihăiţă Ianovschi, Eugen Anghel şi Vasile Stan. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut posibilitatea să deschid această şcoală, mi-am îndeplinit un vis pe care l-am avut de mic copil. Îmi doresc ca acest plan al meu să se dezvolte, să ajut copiii oraşului să ajungă fotbalişti mari, să-şi poată întreţine propriile familii, iar profesional, îmi doresc să scot cât mai mulţi fotbalişti pentru fotbalul piteştean”, a declarat Daniel Coman reporterilor prezenţi la eveniment.
(Adriana Gândilă)

Moş Crăciun a adus cadouri la Şcoala de Fotbal „Dani Coman”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...